Naţionala României a reuşit să o învingă Islanda, în deplasare, şi rămâne în cărţi pentru calificarea la Campionatul Mondial din Qatar.
Mirel Rădoi este susţinut atât de Ioan Andone, cât şi de Cosmin Olăroiu, care au văzut o schimbare în bine la echipa naţională a României.
Ioan Andone a analizat stilul de joc a lui Mirel Rădoi, selecţionerul naţionalei, şi a mărturisit: ”A învăţat din greşeli, mie îmi place Mirel, nu că îl apar, eu caut să fiu obiectiv, să mă pun în locul lui, ce aş putea face eu mai bun, ce jucători avea el şi nu i-a selecţionat. A muncit pentru echipă, s-a bătut”.
De asemenea, Rădoi are şi susţinerea lui Cosmin Olăroiu. Marele antrenor a lăudat şi câţiva jucători din lotul naţionalei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Trebuie să mergem în continuarea pe mână lui Mirel Rădoi pentru că a venit cu un spirit nou, cu idei noi, cu filosofie nouă şi e nevoie de timp. Suntem un fotbal în plină transformare, nu suntem un fotbal stabil.
Avem jucători buni, jucători ca Man, care a plecat, a crescut, mi s--a părut diferit ieri faţă de cum l-am văzut în România. Stanciu la fel, Mihăilă de la Parma, care e coleg cu man, e o soluţie şi el. Am văzut un alt Alibec, chiar dacă nu a avut realizări măcar a avut spirit!
Ştiţi care e problema la noi? Câştigăm un meci şi suntem cei mai buni, după care la primul meci pierdut îi omorâm. Trebuie să avem o constanţa. Am câştigat, ne gândim la meciul următor. Victoria asta nu valorează nimic fără victorie cu Liechtenstein, iar meciul nu e uşor. Dacă cineva crede că e meci uşor, se înşală, trebuie să ne gândim să luăm la pachet rezultatele.
Eu sper să ne califice Mirel. Înainte de a ne califica, de a ne gândi la lucrurile astea mari, trebuie să ne gândim dacă noi avem satisfacţia că am crescut nişte jucători, că au progresat, că există un mod şi o intepretare a jocului proprie pentru echipa naţională. Nu m-aş gândi la o calificare, m-aş gândi la un câştig mai aproape de noi!”, a declarat Cosmin Olăroiu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Lotul României pentru meciurile cu Islanda, Liechtenstein şi Macedonia de Nord
PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanţa, 0/0), Florin Niţă (Sparta Praga/Cehia, 6/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0)
FUNDAŞI: Mario Camora (CFR Cluj, 4/0), Vlad Chiricheş (Sassuolo/Italia, 64/0), Virgil Ghiţă (Farul Constanţa, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 10/1), Ionuţ Nedelcearu (Crotone/Italia, 15/2), Andrei Raţiu (Huesca/Spania, 0/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 6/0), Alin Toşca (Gaziantep F.K./Turcia, 25/0)
MIJLOCAŞI: Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 14/2), Andrei Cordea (FCSB, 0/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoţia, 18/1), Dennis Man (Parma/Italia, 9/1), Marius Marin (Pisa/Italia, 0/0), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 30/2), Dragoş Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 2/0), Darius Olaru (FCSB, 1/0), Dorin Rotariu (Ludogorets/Bulgaria, 10/1), Deian Sorescu (Dinamo Bucureşti, 2/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10)
ATACANŢI: Denis Alibec (CFR Cluj, 19/2), Denis Drăguş (Standard Liege/Belgia, 2/0), Jovan Markovic (Universitatea Craiova, 0/0)
Afla mai multe despre: echipa nationala, mirel radoi, cosmin olaroiu, ioan andone