Fost preşedinte LPF, Dumitru Dragomir a vorbit cu Telekom Sport despre situaţia ingrată în care se află Dinamo. Roş-albii ar putea ajunge în Liga 2 în urma şedinţei care va avea loc joi, la Ligă.
Singura speranţă a lui Dinamo a rămas introducerea sistemului competiţional cu 16 echipe. În cazului unui astfel de scenariu, ocupanta ultimului loc, Chindia Târgovişte ar juca la baraj cu CS Mioveni. Toată tevatura a început după ce cluburile din Liga 1 au votat ca sezonul 2019-2020 să nu fie prelungit.
"Singura variantă este cea propusă de preşedintele Răzvan Burleanu. Adică să se joace cu 16 echipe. Vinovată de tot ceea ce se întâmplă acum este Liga. Nu este deloc normal ce se întâmplă. Este o mare nedreptate pentru Dinamo. Păi, cum vine asta, pe Dinamo o ţii 14 zile şi acum împotriva celor de la Dinamo votează Botoşaniul şi cei de la Iasi.
Dinamo nu poate retrograda din condei. Să fim serioşi. Asta ar fi o retrogradare din condei. Repet, ar trebui să se ţină cont de părerea lui Burleanu. E cea mai bună soluţie", a declarat Dumitru Dragomir pentru Telekom Sport.Între timp, LPF a programat şi ultima etapă din play-out.
Programul etapei a 14-a din play-out-ul Ligii 1
Miercuri, ora 17:00:
- Dinamo - FC Viitorul, ÎN DIRECT pe Telekom Sport 3
- FC Hermannstadt - Poli Iaşi, ÎN DIRECT pe Telekom Sport 1
- Sepsi OSK - Academica Clinceni, ÎN DIRECT pe Telekom Sport 2
- Chindia - FC Voluntari, ÎN DIRECT pe Telekom Sport 4
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.