Edward Iordănescu a vorbit pe larg despre motivele care au dus la plecarea de la Gaz Metan. Antrenorul susţine că nu strategia pentru sezonul următor nu l-a satisfăcut. De asemenea, fiul fostului selecţioner neagă că ar fi vorbit deja cu o altă echipă.
Edi Iordănescu s-a despărţit de Gaz Metan
Preşedintele lui Gaz Metan, Ioan Mărginean, şi Edi Iordănescu au negociat în ultima perioadă prelungirea contractului antrenorului, dar cele două părţi nu s-au înţeles. Tehnicianul a vorbit despre motivele pentru care a ales să plece: "Da, e adevărat. Dacă nu intervenea această pandemie, mi-aş fi dus contractul la capăt. Am atins şi multe borne foarte bune. Toate astea sunt meritul echipei, a suporterilor şi a celor implicaţi. Nu mai avea rost, mai primeam două săptămâni de contract. Am zis că fie prelungim contractul, fie încheiem acum. Staff-ul meu e acolo şi va continua până încetează colaborarea, ei se vor ocupa.
Eu mereu m-am bătut pentru normalitate, pentru drepturile jucătorilor, la Pandurii, la Mediaş. Nu au contat banii, discuţii au fost, când am fost la Mediaş. Mereu am ales continuitatea, dar tot eu am cerut condiţii pentru echipă, pentru că fără condiţii, buget, e greu să faci performanţe. E un club care va rămâne în sufletul meu, dar nu e obişnuit cu performanţa. Am înţeles când au fost probleme. Noi, în vară, am reconstruit şi atunci am cerut că dacă vorbim despre o prelungire clubul să vină cu soluţii pentru rezolvarea problemelor, a achitării salariilor şi să vorbim despre un buget pentru sezonul viitor. Sub nicio formă nu aş fi acceptat un obiectiv sub ce am făcut în acest sezon", a declarat fostul tehnician al lui Gaz Metan în cadrul emisiunii Sport Report.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Edi Iordănescu: "Nu se pune problema ca eu să am un acord cu cineva"
"Mai erau cinci etape, în iarnă, când a venit acel interes (n.r. – de la FCSB), eram cu un picior în play-off şi îmi doream să fac o performanţă. Nu regret, pentru că am rămas cu o performanţă importantă în acest sezon. Nu se pune problema ca eu să am un acord cu cineva. Nu am discutat cu nimeni, am aşteptat să vorbesc cu Gaz Metan. Sunt ataşat de comunitate, 12 luni am dormit în stadionul ăla. Era normal ca Mediaş să aibă prioritate. Trebuie să iau o altă direcţie, iar clubul se va reorienta şi sunt sigur că va avea de unde să aleagă", a mai spus Edward Iordănescu.
Gaz Metan, cu Edward Iordănescu pe banca tehnică, s-a calificat în play-off în acest sezon, iar înainte de reluarea campionatului se află pe locul şase, cu 23 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: edi iordanescu, gaz metan