You are here:

EXCLUSIV | Edi Iordănescu, lăudat după parcursul de la revenirea la CFR Cluj: "Nu-ţi permiteai niciun pas greşit. A făcut treabă în perioada asta scurtă!"

EXCLUSIV | Edi Iordănescu, lăudat după parcursul de la revenirea la CFR Cluj: "Nu-ţi permiteai niciun pas greşit. A făcut treabă în perioada asta scurtă!"

CFR Cluj

Comentarii

În direct la Minutul 91 de la Telekom Sport, Basarab Panduru (49 de ani) l-a lăudat pe Edi Iordănescu (42 de ani), antrenorul CFR-ului, pentru impactul pe care l-a reuşit la campioana României.

Panduru a lăudat faptul că Edi Iordănescu a reuşit să obţină rezultate imediat după revenirea sa în Gruia, în locul lui Dan Petrescu. Iordănescu junior e la a doua aventura în Gruia, după cea din 2018, când a fost îndepărtat după doar trei meciuri pe banca echipei. "Pandi" a spus că Edi Iordănescu a reuşit să facă treabă şi să obţină rezultate imediat, într-o perioadă scurtă.

"A venit, într-o lună de zile trebuie să faci rezultate, nu îţi permiteai niciun pas greşit. Face 10 puncte din 12, 0 goluri primite, a făcut treabă în perioada asta scurtă de când a venit la CFR", a spus Basarab Panduru, la Telekom Sport, după care a continuat şi a subliniat faptul că dintre antrenorii care se luptă la titlu, Edi Iordănescu are cea mai mare experienţă: "Edi iordănescu este antrenorul cu cea mai mare experienţă dintre cei trei, Papură, Toni Petrea şi Edi!", a mai spus Basarab Panduru.

Edi Iordănescu l-a înlocuit pe Dan Petrescu pe banca CFR-ului şi a acceptat pentru a doua oră să antreneze în Gruia, după o aventură încheiată abrupt, după doar trei meciuri.

10 puncte din 12 pentru Edi Iordănescu la CFR Cluj!

Edi Iordănescu i-a luat locul lui Dan Petrescu şi a venit la CFR Cluj la începutul lunii decembrie. A stat pe bancă la cinci meciuri, dintre care a câştigat trei, a făcut un egal şi a pierdut o dată. Cu Edi Iordănescu la cârmă, CFR Cluj le-a bătut pe Poli Iaşi, FCSB şi Dinamo cu acelaşi scor, 2-0, a făcut egal cu Craiova (0-0), dar a pierdut partida cea mai importantă, cu Young Boys (1-2, în grupele Europa League), "ajutat" fiind şi de greşeli ale arbitrului meciului din Elveţia.

Afla mai multe despre: edi iordanescucfr clujbasarab panduru 

viewscnt
Articole similare