You are here:

EXCLUSIV | Edward Iordănescu ia în serios coronavirusul şi nici nu vrea să audă de fotbal până când nu trece pandemia: „Încerc să-mi ţin mintea antrenată, am redescoperit biblioteca”

EXCLUSIV | Edward Iordănescu ia în serios coronavirusul şi nici nu vrea să audă de fotbal până când nu trece pandemia: „Încerc să-mi ţin mintea antrenată, am redescoperit biblioteca”

Gaz Metan Mediaș

Comentarii

Edward Iordănescu (41 de ani) este antrenorul care scrie istorie la Mediaş. Cu el pe bancă, Gaz Metan s-a calificat pentru prima dată în istorie în play-off-ul Ligii 1. Tocmai de aceea, tehnicianul regretă întrerupera abruptă a campionatului. Iordănescu înţelege însă pericolul la care este expusă lumea din cauza coronavirusului şi nu vrea fotbal în orice condiţii.

„Încerc să-mi ţin mintea antrenată, am redescoperit biblioteca, în ultima perioadă nefiind acasă, să accesez mai mult la e-book-urile online, le citeam pe telefon, pe tabletă, în maşină. M-am întors la bibliotecă, e adevărat că multe cărţi de specialitate, ceva de psihologie pe care le aveam neterminat.

Folosesc InStat-ul la maximum, am văzut multe jocuri ale fostelor echipe şi ale celor care mi se par interesante, îmi ţin mintea antrenată şi mă mai documentez.”
, a declarat Edward Iordănescu pentru Telekom Sport.

Înainte de oprirea bruscă a campionatului, Gaz Metan Mediaş ocupa ultimul loc din play-off, cu 23 de puncte, trei mai puţine decât ocupanta locului 2, FCSB şi şase mai puţine decât liderul CFR Cluj.

„Traversam şi cu echipa o perioadă fastă, pe 25 luna trecută trebuia să se oficializeze ieşirea din insolvenţă, în momentul în care s-au blocat judecătoriile, nu s-a mai putut da sentinţa. Urma să ne bucurăm de play-off, eram una dintre cele mai bune echipe, fără să avem prea multe de pierdut.

Clar că ne dorim cu toţii să venim la muncă, dar primează sănătatea chiar dacă suntem nerăbdători să ne întoarcem şi toţi ne dorim să terminăm competiţia.

Toţi ne dorim să continuăm competiţia şi să o finalizăm, pentru că este muncă în spate. Trebuie să fim conştienţi de riscurile la care ne supunem şi ce mi-aş dori foarte tare e să nu dăm drumul la treabă şi să fim nevoiţi după aceea să blocăm din nou totul.

Aş prefera mai bine să mai întârziem puţin dar să ştim că atunci când începem ne asumăm anumite riscuri dar care să fie controlate”
, a completat antrenorul lui Gaz Metan.

Afla mai multe despre: iordanescugaz metanliga 1coronavirus 

viewscnt
Articole similare