Unul dintre cei mai controversaţi şefi de stat, Ramzan Ahmatovici Kadîrov, care e şi preşedintele de onoare al clubului Akhmat Grozny, e dat exemplu de Florentin Petre, în privinţa activităţii sportive. Dinamovistul a jucat în Cecenia între 2008 şi 2010 şi a fost fermecat de preşedintele Republicii Cecenia.
Ramzan Ahmatovici Kadîrov, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este preşedinte al Republicii Cecenia din februarie 2007. Kadîrov este unul dintre cei mai controversaţi şefi de stat din lume, datorită deciziilor sale şi a vieţii sale excentrice.
De asemenea, politicianul controlează şi clubul cecen Akhmat Grozny, care evoluează în prima ligă din Rusia şi pentru care a jucat şi Florentin Petre timp de doi ani.
Românul a dezvăluit câteva evenimente care au avut loc cât timp a fost la echipă: "Este un om extraordinar, pentru că ţine echipa, are şi foarte mulţi bani. Venea la echipă tot timpul, se băga printre noi la antrenament, respecta foarte mult fotbalistul. Din ce vezi pe la noi prin România, mai rar vezi un preşedinte de club şi era şi preşedinte de ţară. Ne iubea foarte mult, ne îmbrăţişa pe toţi şi avea un respect foarte mare pentru noi. M-am simţit foarte bine la Groznîi. Toată lumea spunea <<Ce cauţi acolo? Acolo nu se ştie ce se întâmplă>>. Băi, fraţilor, eu am trecut prin foarte multe, nu are ce să mi se mai întâmple", a declarat Florentin Petre în cadrul emisiunii Top Interviuri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Florentin Petre şi-a amintit şi de momentul în care Kadîrov i-a dăruit o maşină, dar şi de cel în care pistolul preşedintelui a căzut pe jos: "Din tot ceea ce se povestea aici, am găsit altceva când am ajuns acolo. Nişte oameni corecţi în primul rând. Rusul e rus şi respectă foarte mult omul care munceşte. Ne-a respectat, ne-a felicitat şi am făcut şi rezultate frumoase acolo. Un moment frumos a fost după meciul pe care l-am avut cu Lokomotiv Moscova, când juca şi Cociş la ei. I-am bătut, a venit în vestiar şi a zis <<Îi daţi maşina lui Florentin>>. Că am jucat bine, am dat gol. Şi la un moment dat, l-am luat şi l-am aruncat în sus pe preşedinte. A căzut ceva pe jos. Era un pistol. A făcut stadion, îşi respectă sportivii, îi plăteşte, le dă case... Asta înseamnă un patron adevărat, care îşi respectă sportivii. Cel mai mare salariu a fost la Terek (n.r. - Akhmat Grozny)", a adăugat dinamovistul.
Legendarul jucător al lui Dinamo, Florentin Petre, a fost invitatul lui Alexandru Săbău, joi, de la ora 20:30, în cea mai nouă ediţie a emisiunii Top Interviuri, emisiune care a putut fi urmărită pe Telekom Sport 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ramzan ahmatovici kadîrov, florentin petre