You are here:

EXCLUSIV | Florin Segărceanu după prima zi a duelului cu Franţa: ”Poate că aveam aşteptări mai mari de la Mihaela”

EXCLUSIV | Florin Segărceanu după prima zi a duelului cu Franţa: ”Poate că aveam aşteptări mai mari de la Mihaela”

Tenis

Comentarii

Simona Halep a adus prima victorie a României în semifinala cu Franţa. După prima zi a întâlnirii, cele două echipe sunt la egalitate, scor 1-1.

Antrenorul fetelor noastre a considerat ziua 1 a duelului cu Franţa drept una ”normală”: ”Zic că este un rezultat normal, ne aşteptam ca rachetele numărul 1 să-şi câştige punctele. Mă bucur pentru meciul făcut de Simona. Un meci foarte bun. Şi suntem în grafic” a spus Segărceanu în exclusivitate pentru Telekom Sport.

Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-3, de Caroline Garcia, locul 21 WTA, în al doilea meci al semifinalei FedCup Franţa - România de la Rouen.

Segărceanu nu a fost surprins de deznodământul meciului  Garcia - Buzărnescu, cu toate că recunoaşte că aştepta o zi mai bună a Mihaelei: ”Poate că aveam aşteptări mai mari de la Mihaela. N-a făcut un meci rău, dar este o miză mare în momentul în care joci o semifinală, poate e miza puţin prea mare, Garcia a făcut un meci bun. Trebuie să-i acordăm credit, este jucătoare de fost primele 10, 19-20 în lume, era normal să-şi câştige şi ea punctul” a declarat antrenorul României.

Pentru ziua doi a duelului, Florin Segărceanu nu exclude posibilitatea unor modificări de ultimă oră: ”Urmează ziua de mâine, sperăm să începem bine cu primul meci al Simonei, iar după aceea să vedem, în seara asta gândim şi alte posibilităţi tactice. (Veţi face modificări pentru mâine, adică Mihaela Buzărnescu să fie înlocuită cu altcineva? Monica Niculescu sau Begu?) O să ne gândim în seara asta, o să analizăm puţin şi vom vedea mâine. Bineînţeles că primul pas este primul meci. Şi în funcţie de acel rezultat vom lua o decizie. Sincer aş crede că o să joace Cornet, din punctul meu de vedere, adică mi se pare un risc să joci cu un jucător două meciuri de simplu şi unul de dublu, nu este uşor, dar poate o să rămână Mladenovici în teren, nu-mi dau seama” a mai spus antrenorul fetelor noastre.

Afla mai multe despre: florin segărceanutenis,  

viewscnt
Articole similare