You are here:

EXCLUSIV | Gică Craioveanu este izolat în Spania, dar ar fi vrut să fie la Craiova: "Zaibărul e antivirus total"

EXCLUSIV | Gică Craioveanu este izolat în Spania, dar ar fi vrut să fie la Craiova: "Zaibărul e antivirus total"

Fotbal

Comentarii

Gică Craioveanu este în autoizolare la domiciliul său din Spania şi a povestit pentru Telekom Sport cum îşi petrece timpul în carantină, ce îi lipseşte din ţara natală şi care este primul lucru pe care îl va face când se întoarce în România.

"Stăm foarte mult acasă închişi pentru că nu ai voie să ieşi fără motiv din casă, iar dacă te prinde poliţia amenda este între 600 şi 30 000 euro amendă.  Mă dor ochii şi sunt obosit de câte filme am văzut şi câtă muzică am ascultat în ultimul timp, dar nu avem ce să facem... Nu credeam sicer să ajung să trăiesc aşa ceva, niciodată! Nu am fost testat, nu am niciun fel de simptom, iar de când s-a dat starea de urgenţă am stat numai în casă cu copiii. Nu vreau să risc, în primul rând pentru ei. Eu sunt o gloabă bătrână, dar copiii trebuie să fie respectaţi şi protejaţi.  

Poate era mult mai frumos dacă mă prindea criza în Bănie. Era altceva! Mai un zaibăr, mai una, mai alta! Zaibărul e antivirus total! Dai cu zaibăr şi virusul dispare! (râde) Mai glumim şi noi...

Nu mă aşteptam ca sistemul medical să fie aşa zdruncinat. Am spus mereu că sistemul sanitar din Spania este printre cele mai bune din lume. Dar m-a zdruncinat şi pe mine că am văzut oameni care dorm pe holurile spitalelor pentru că nu mai sunt paturi. Este o dramă, am fost foarte afectaţi, mai ales noi, cei din Madrid. Dar cred că în maxim 3-4 săptămâni vom ieşi din această criză", a spus Craioveanu în interviul acordat pentru Telekom Sport. 

Spania este una dintre cele mai afectate ţări la nivel global de noul coronavirus. Până în momentul redactării acestui articol, au fost confirmate peste 80.000 de cazuri de infectare cu COVID-19 şi peste 7000 de decese. 

Craioveanu abia aşteaptă să revină în ţară şi ştie care va fi primul lucru pe care îl va face: "O să-mi văd prietenii şi o să îi invit la un zaibăr. Şi un grătar ar merge perfect. O pomana porcului". 

Afla mai multe despre: gica craioveanu 

viewscnt
Articole similare