În urma zvonurilor apărute despre eventualele neînţelegeri dintre Mircea Rednic şi Gheorghe Hagi, preşedintele Viitorului, Gheorghe Popescu, a ţinut să lămurească situaţia.
"Lucrurile nu sunt deloc tensionate. În momentul în care apare un iz de tensiune, imediat puneţi paie pe foc. Niciodată, Gică nu a fost în contradicţie cu Mircea, indiferent ce decizie s-a luat. Niciodată nu am făcut vreun pas fără să îl întrebăm pe Mircea.
În momentul în care am pierdut acasă cu Voluntari şi era periclitată oarecum, cum este şi acum, prezenţa în play-off, ne-am întâlnit eu, Gică, Mircea şi Zoli şi am făcut un plan b, pentru cazul în care nu reuşim să intrăm în play-off, să avem un plan b. Repet, împreună cu Mircea. Noi am prezentat anumite situaţii şi Mircea trebuia să le aprobe”, a dezvăluit Preşedintele Viitorului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Întrebat despre play-off, Popescu a recunoscut că şansele ca Viitorul să termine în top 6 sunt minime. În plus, membrul "Generaţiei de Aur" a dezvăluit că poziţia lui Rednic nu este sub ameninţare, nici în cazul ratării calificării.
”Noi avem cinci finale de jucat. În momentul în care nu vom reuşi să câştigăm un meci, şansele noastre vor fi aproape inexistente. Deci avem cinci finale, pe care le vom lua ca atare, meci cu meci. Avem 90 de minute, le rezolvăm, mergem la următoarea finală şi tot aşa, până când matematica nu ne va mai permite să sperăm la play-off. Eu unul cred că mai putem să intrăm în play-off.
Nu a atins obiectivul. Ce, anul trecut l-am atins? Avem un plan B pe care l-am făcut cu Mircea. Nu am spus, ok, este greu de atins obiectivul, ne întrerupem colaborarea. Ne-am aşezat toţi patru şi am zis, ok, s-ar putea să nu putem să intrăm în play-off, planul B este acesta. Şi am făcut un plan b. Dar deocamdată nu îl luăm în considerare”, a concluzionat Popescu
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: viitorul, liga 1, gheorghe hagi, gică popescu, mircea rednic