You are here:

EXCLUSIV | Gică Popescu ştie care e, de fapt, marea problemă a naţionalei lui Mirel Rădoi! De ce nu a fost convocat Ianis Hagi

EXCLUSIV | Gică Popescu ştie care e, de fapt, marea problemă a naţionalei lui Mirel Rădoi! De ce nu a fost convocat Ianis Hagi
Comentarii

Preşedintele Viitorului, Gică Popescu, a vorbit despre echipa pe care o reprezintă şi despre naţională. Ambele trec printr-o perioadă a schimbărilor, iar fostul tricolor a făcut o analiză.

Gică Popescu, înainte de meciurile naţionalei din noiembrie: "Asta mă preocupă"

Gică Popescu se aştepta ca Viitorul să aibă de suferit, după plecarea lui Gică Hagi de pe banca tehnică, dar preşedintele clubului crede că echipa e pe drumul cel bun. Oficialul aşteaptă o schimbare şi de la echipa naţională antrenată de Mirel Rădoi. 

De asemenea, Gică Popescu a considerat că Ianis Hagi a fost trimis la naţionala U21, datorită mizei partidei cu Danemarca U21: "Suntem într-o continuă tranformare. În primul rând, prin schimbarea antrenorului. Ştiţi foarte bine, am spus-o la începutul sezonului, că ne aşteptam la un început ezitant. După şase ani de zile cu Gică Hagi, indiferent cine ar fi venit antrenor, indiferent cât de priceput ar fi fost, era această perioadă, pentru că lucrurile se schimbă la nivel de dinamică, la nivel de aşezare, la nivel de antranamente", a declarat preşedintele Viitorului pentru Telekom Sport. 

"Pentru echipa naţională cred că va fi o perioadă grea, pentru Mirel şi pentru băieţi, pentru că vin după pierderea calificării. După aceea a venit o înfrângere complicată în Norvegia fără să jucăm absolut deloc. De fapt, pe mine mă preocupă lipsa evoluţiilor şi lipsa de atitudine, lipsa de faze de poartă a echipei naţionale, nu neapărat de rezultate. Din păcate, echipa noastră naţională continuă să aibă această lipsă de evoluţii bune şi fără evoluţii bune e foarte greu să faci rezultate.

Înclin să cred că l-a lăsat Mirel la naţionala Under 21 (n.r. - pe Ianis Hagi), datorită meciului important pe care îl avem împotriva Danemarcei", a mai spus Gică Popescu. 

Programul României din noiembrie: 

  • 11 noiembrie: România – Belarus (amical) – 19:00, “Ilie Oană” Ploieşti
  • 15 noiembrie: România – Norvegia (Liga Naţiunilor) – 21:45, “Arena Naţională” Bucureşti
  • 18 noiembrie: Irlanda de Nord – România (Liga Naţiunilor) – 21:45, Windsor Park Belfast

 

Afla mai multe despre: gica popescuviitorul 

viewscnt
Articole similare