You are here:

EXCLUSIV | Handbalul se reia pe 14 iunie în România. Consiliul de Administraţie al FRH a decis şi urmează votul final

EXCLUSIV | Handbalul se reia pe 14 iunie în România. Consiliul de Administraţie al FRH a decis şi urmează votul final

Handbal

Comentarii

Telekom Sport a aflat că, luni, Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a decis ca sezonul 2019/2020 din handbal să se reia pe 14 iunie. Decizia finală va fi luată peste două săptămâni.

Sezonul de handbal din România se va relua pe 14 iunie, conform unei decizii a Consiliului de Administraţie a FRH, spun sursele Telekom Sport. Totuşi, această decizie nu e una definitivă, iar votul final va avea loc pe 18 mai. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că România va ieşi din starea de urgenţă pe 15 mai, iar sportivii de performanţă îşi pot relua pregătirile în vederea reluării competiţiilor la o dată ulterioră.

Concret, după reluarea sezonului, la feminin se vor mai juca doar restanţa dintre CSM Bucureşti şi Slobozia, dar şi Final Four-ul Cupei României. În ceea ce priveşte handbalul masculin, se vor juca toate meciurile până la finalul sezonului regulat, dar şi Final Four-ul Cupei României.

Iohannis a anunţat că sportivii îşi pot relua pregătirile, după 15 mai

Într-o declaraţie de presă, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat că sportivii de performanţă îşi pot relua pregătirile după 15 mai, odată cu ieşirea ţării din starea de urgenţă. ”Sportivii de performanţă vor putea în condiţii foarte speciale, care vor fi detaliate de specialişti, să înceapă cantonamentele, dar nu vor începe competiţiile decât după o perioadă de pregătire”, a mai spus Klaus Iohannis.

Narcisa Lecuşanu a vorbit, pentru Telekom Sport, despre reluarea antrenamentelor şi a meciurilor de handbal în România. "Am văzut şi declaraţia ministrului că este o decizie destul de hazardată, aş putea să fiu şi eu de acord că este o decizie destul de hazardată. Ca sportiv ai nevoie să te antrenzi. Şi nu poţi dacă de mâine, din 15, va fi relaxare, tu chiar dacă ai făcut nişte scări acasă sau ai ieşit puţin în jurul blocului, nu are nicio legătură cu ce înseamnă pregătirea specifică de pe teren, cu ruperile de rim, cu orientarea din teren, cu contactul care există faţă adversar.

Nu este uşor şi în toate aceste lucruri ai şi o minge care trebuie să fie coordonată de toată lumea. Mi-e greu să cred că va începe handbalul, jocurile. Cred că decizia se va lua tot în birou şi sper să fie cea corectă, având în vedere jocurile jucate până acum.


(n.r. - de cât timp ai nevoie să-ţi revii) De tot atâta timp cât ai stat. Fără acel specific, fără acele ruperi de ritm vei avea întotdeauan în minte şi protejaea. Sunt sportivi, marea majoritate, au avut accidentări, au fost operaţi şi nu te poţi arunca fără pregătire şi pregătirea fizică îţi dă puterea aia mentală, unde te crezi bun, unde te crezi peste adversar. Fără această pregătire fizică mi-e greu să cred că cineva crede că este bun pe teren", a spus Narcisa Lecuşanu, pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: handbalromaniameciuriexclusiv 

viewscnt
Articole similare