You are here:

EXCLUSIV | Ilie Năstase, dispus să-şi mute muzeul la Budapesta: ”Dacă aici nu se poate, mă duc la domnul Orban”

EXCLUSIV | Ilie Năstase, dispus să-şi mute muzeul la Budapesta: ”Dacă aici nu se poate, mă duc la domnul Orban”

Tenis

Comentarii

Ilie Năstase spune că n-ar fi exclus să-şi mute muzeul în Budapesta dacă nicio autoritate din România nu va fi interesată să-i construiască un spaţiu în care să-şi expună trofeele.

Ilie Năstase este una dintre legendele tenisului mondial. În vârstă de 74 de ani, Năstase a devenit în 1973 primul număr 1 din istoria ATP, după ce în acel an a câştigat nu mai puţin de 17 turnee, printre care şi cel de la Roland Garros. În acest moment, Năstase îşi ţine trofeele la Complexul Sportiv Stejarii Country Club, însă şi-ar dori un muzeu.

Ilie Năstase, dispus să-şi mute muzeul la Budapesta

Legendarul tenismen spune că şi-ar dori ca autorităţile din România să-i construiască o sală în care să-şi expună trofeele şi suvenirurile strânse de-a lungul carierei. Năstase spune că acum îşi ţine trofeele la Stejarii County Club, însă şi-ar dori să le explună într-un muzeu. Mai în glumă, mai în serios, fostul mare sportiv susţine că este dispus să-şi expună trofeele la Budapesta, dacă autorităţile din România nu vor fi interesate de ele,

”Am un muzeu foarte frumos, îl ţin aici, la ”Stejarii”. Dar dacă nu se poate, o să-l duc în altă parte. În altă ţară. De exemplu, la Budapesta. Mă duc acolo, la domnul Orban (n.r Viktor Orban, premierul Ungariei), să ne facă în centrul Budapestei, şi mie, şi ceva acolo să-mi pun şi eu trofeele, cât oi mai trăi”, a spus Ilie Năstase pentru Telekom Sport.

Ilie Năstase: ”Nu vreau să am o statuie înainte să mor”

Un simbol al sportului românesc, Ilie Năstase ar fi încântat să aibă o statuie, care să fie expusă în faţa unui muzeu cu trofeele sale. Însă ”Nasty” susţine că nu şi-ar dori ca această statuie să fie ridicată cât timp el încă este în viaţă:

”Nu vreau în centrul Bucurestiului, cu toate că sunt născut la Bucureşti şi sunt aici de o sută de ani. Vreau la academia mea, unde am eu terenurile de tenis. Poate dacă mă ajută cineva să-mi fac şi muzeul, în faţa muzeului, dar nu până mor. Nu vreau să o am înainte. După ce nu oi mai fi eu, atunci aş vrea”, a mai spus Ilie Năstase pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: ilie nastase 

viewscnt
Articole similare