Vladimir Screciu, în vârstă de 20 de ani, a vorbit pentru Telekom Sport despre situaţia sa, dar şi despre măsurile luate în Belgia, în timpul pandemiei de Coronavirus.
Fostul jucător al Craiovei, Vladimir Screciu, se află acum în liga secundă din Belgia, la Lommel, acolo unde a fost împrumutat de către Genk, club de care aparţine şi Ianis Hagi.
Cazurile de Coronavirus au explodat în Belgia, până duminică, înregistrându-se 10.836 de persoane infectate şi 437 de decese. În aceste condiţii, Guvernul belgian a prelungit starea de urgenţă decretată până pe 19 Aprilie. Astfel, nicio competiţie sportivă nu poate avea loc, ligile belgiene, dar şi alte manifestări importante fiind anulate.
Belgia este una dintre cele mai afectate ţări, în acest moment.
Da, ştiu, din păcate, sunt undeva la peste 10.000 de cazuri confirmate. Cred că a început cum a început peste tot. Situaţia a fost neclară pentru noi toţi la început. Eram bulversaţi, nu ştiam ce se întâmplă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cum te descurci în această perioadă?
Sunt OK. În Belgia încă avem voie să ieşim să ne aprovizionăm.
Cei de la club v-au pus la dispoziţie cantonamentul?
Nu. Suntem toţi acasă, stăm în casă.
Cu psihicul cum stai?
Cu psihicul... Mai greu! În aceste momente mi-aş fi dorit să fiu aproape de familie, dar sunt aici cu prietenii mei şi asta mă face să nu mă simt singur.
Ce program v-au stabilit cei de la club?
Avem un program destul de strict. Zilnic avem antrenamente pentru a ne menţine fit, dar, sincer, îmi este dor de fotbal.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cunoşti cazuri confirmare în Belgia?
Nu cunosc niciun caz şi nu aş vrea să cunosc unul.
Ce te-a impresionat în această perioadă la belgieni?
Solidaritatea şi faptul că respectă toate regulile impuse de autorităţi.
Când preconizează belgienii că reveniţi la antrenamente?
Aici, din păcate, s-a prelungit programul până pe 19 aprilie şi nu ştim absolut nimic dacă vom mai juca fotbal în acest sezon.
Ce faci în timpul liber, ai învăţat să găteşti?
Ştiam dinainte să gătesc (râde)! Mă joc pe PlayStation, mă uit la TV, încerc să mă menţin fit, sunt pasionat de seriale. În rest, nimic ieşit din comun.
Din Belgia, Vlad Screciu a ţinut să le transmită un mesaj românilor
"Este o perioadă grea pentru noi toţi, dar sunt sigur că vom reuşi să trecem peste ea şi ţin să le mulţumesc cadrelor medicale pentru tot ceea ce fac pentru noi. Şi nu uitaţi, staţi acasă! Hai România!" - Vlad Screciu.
Afla mai multe despre: screciu