Dusan Uhrin Jr. (52 de ani) este deja la a doua experienţă în acest sezon, în Liga 1. După ce a antrenat-o pe Dinamo, tehnicianul din Cehia este acum antrenorul celor de la Gaz Metan Mediaş, după plecarea lui Edward Iordănescu.
Venirea lui Uhrin la Mediaş nu a fost însă pe placul jucătorilor dinamovişti, care se simt trădaţi de reîntoarcerea, atât de rapidă, a antrenorului în fotbalul românesc.
Într-un interviu pentru Telekom Sport, Mihai Popescu a dezvăluit ce le-a spus Uhrin înainte să plece de la Dinamo: "Ultimul meci l-am jucat cu domnul Dushan Uhrin şi sincer nu mă aşteptam la o revenire a dânsului în campionat pentru că el ne-a spus la o şedinţă după meciul de la Iaşi că va pleca din România şi în mare parte nu crede că se va întoarce".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dusan Uhrin Jr. a antrenat-o pe Dinamo din august până la începutul lunii martie. El a fost înlocuit de Adrian Mihalcea pe banca clubului din "Ştefan cel Mare".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dusan uhrin, dinamo, gaz metan medias