Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, susţine că preşedintele lui Poli Iaşi, Ciprian Paraschiv, are o atitudine iresponsabilă. Oficialul moldovenilor e iniţiatorul planului ca meciurile din play-out să nu se mai joace.
- Şase cluburi din play-out-ul Ligii 1 au cerut să nu se mai joace meciurile care au mai rămas, deşi au încasat toţii banii pe care îi aveau de primit din drepturile TV, pentru acest sezon. Poli Iaşi, Viitorul, Hermannstadt, Clinceni, Chindia şi FC Voluntari au trimis o adresă către LPF, în care au cerut ca meciurile din play-off să nu se mai joace.
- Directorul general al EAD, Orlando Nicoară, care deţine drepturile TV ale Ligii 1, a oferit o primă reacţie în acest sens.
LPF a reacţionat prin vocea secretarului general, Justin Ştefan, care nu acceptă cererea formulată de Ciprian Paraschiv. Cele şase cluburi periclitează încasările fotbalului românesc, susţine oficialul LPF.
"Este vorba despre un simplu foc de paie. În acest moment vorbim despre un email care a fost transmis de către domnul Ciprian Paraschiv către LPF şi nu de către o adresă semnată de cele şase cluburi. Acest foc de paie nu reprezintă altceva decât o acţiune iresponsabilă din partea acestui domn Paraschiv, care, pentru anumite interese personale ce ţin de salvarea clubului de la retrogradare, este capabil să sacrifice interesul tuturor celorlalte cluburi din Liga I şi de asemenea este capabil să sacrifice relaţia cu sponsorii şi cu partenerii media ai LPF.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Definiţia unei astfel de acţiuni în care tu eşti capabil să creezi pericolul de pierde milioane de euro pentru interesul tău personal nu este decât o acţiune iresponsabilă. Probabil că domnul Paraschiv nu cunoaşte regulamentele FRF, dar mă surprinde, pentru că a lucrat ani de zile acolo. Regulamentul FRF spune foarte clar: modificarea formulei competiţionale şi a sistemului de promovare/retrogradare pentru Liga I se decide de către Comitetul Executiv al FRF, iar FRF ce a făcut în ultimele luni? A colaborat cu FRF, a transmis tot timpul că urmăreşte reluarea competiţiei la nivelul fotbalului profesionist, ne-a sprijinit în discursul pe care l-am avut cu MTS şi a întocmit un protocol pentru reluarea antrenamentelor, iar în acest moment am început discuţiile pe protocolul de reluare a competiţiei. Nu cred că FRF sau Comitetul Executiv al FRF pot decide altceva", a declarat Justin Ştefan pentru Telekom Sport.
"Riscă toate echipele din Liga 1. Veţi pierde milioane de euro"
"Aici e o problemă, pentru că nu riscă echipele care nu doresc să reia competiţia. Riscă toate echipele din Liga I. M-a sunat reprezentantul deţinătorului de drepturi TV care mi-a spus foarte clar <<Domnule Justin, dacă nu se va relua competiţia, noi nu jucăm cu jumătăţi de măsură. Veţi intra într-un conflict juridic din care veţi pierde milioane de euro>>.
FRF clar nu va acţiona împotriva intereselor financiare cluburilor din Liga I şi nu va acţiona sub nicio formă contra deciziei UEFA. Decizia UEFA spune foarte clar: principiul este reluarea competiţiei. Aceasta se va întrerupe numai dacă există o decizie a autorităţilor statului, ceea ce nu există, pentru că tocmai ni s-a permis reluarea procedurilor de antrenament sau dacă există probleme economice. Nu există probleme economice, pentru că banii au fost plătiţi în avans şi de asemenea în toată această perioadă nu s-au jucat meciuri, nu au existat cheltuieli suplimentare faţă de cluburi, ba mai mult , anumite cluburi au redus şi contractele jucătorilor, iar domnul Paraschiv este printre aceste cluburi.
Suntem în anul 2020. Dacă vorbim despre un fotbal profesionist, în care să nu retrogradeze nimeni la finalul sezonului, vă spun cât se poate de tranşant, ne-am întors pe vremea cooperativei", a mai spus oficialul LPF pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: justin stefan, liga 1, playout liga 1