Liga 1 urmează să se reia cel mai probabil pe 13 iunie, dar fotbaliştii s-au revoltat în momentul în care au aflat că ar putea fi nevoiti să rămână într-un cantonament prelungit. Una dintre cele mai vehemente voci a fost cea a lui Cosmin Frăsinescu. În exclusivitate pentru Telekom Sport, căpitanul lui Poli Iaşi a declarat că ar fi fost dispus să îşi asume orice risc pentru a nu respecta o astfel de decizie.
Nu mai este însă cazul ca fotbaliştii să rămână în cantonament. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial. Astfel, jucătorii şi membrii staff-urilor vor putea merge acasă după cele 14 zile de cantonament în care au loc cele trei testări anti COVID-19. Pentru acest lucru ei vor trebui mai întâi să semneze o declaraţie pe proprie răspundere.
„Răsuflăm uşuraţi pentru că de când a început această pandemie, de la deplasarea de la Constanţa am stat numai acasă. Şi chiar vorbeam acum, în cantonament, cu colegii că toată lumea a respectat şi eram destul de dezamăgiţi că ne conformăm tuturor reglementărilor, dar totuşi nu se gândea nimeni la noi şi eram destul de frustraţi. Mă bucur că nu o să trebuiască să stăm în cantonament şi putem să ne concentrăm doar la fotbal.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am fost foarte revoltat în condiţiile în care te uiţi la TV, totul se deschide, toată lumea este liberă şi noi suntem privaţi de libertate. A fost foarte frustrant, vestea nu a primit-o niciun coleg bine, inclusiv am vorbit şi colegi din Liga 1 şi toată lumea era revoltată, toate echipele erau revoltate de această decizie. Mă bucur că s-a schimbat. Înseamnă că argumentele au fost pentru jucători şi chiar dacă este mai târziu, mă bucur că s-au gândit şi la viaţa noastră.
Eu luasem o decizie, dacă era să se rămân în cantonament eu decideam să nu stau şi mă confirmam tuturor, inclusiv să nu mai fac parte din echipă. Eu nu mai intram în cantonament, era o decizie pe care mi-o asumam. Nu accept să fiu călcat în picioare”, a declarat Cosmin Frăsinescu la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: poli iasi, frasinescu, cantonament