FCSB a obţinut un punct din partida cu Olympiacos din etapa a 5-a din UEFA Europa League.
Campioana României a rezistat eroic în faţa câştigătoarei trofeului UEFA Conference League din sezonul trecut. Eliminarea lui Daniel Bîrligea nu a schimbat drastic situaţia de pe teren, iar echipa lui Elias Charalambous a ajuns la zece puncte după cinci etape, în Europa League.
Marian Iancu, fostul patron al celor de la Poli Timişoara, a tras o serie de concluzii după rezultatul important obţinut de campioana României în UEFA Europa League.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"FCSB produce, prin rezultatele sale, atâta imagine, mândrie şi identitate naţionala în plan european, cât produce o întreaga clasa politica prin intrarea noastră in Schenghen şi posibilitatea de a merge în SUA fără viză!
Fotbalul şi politica sunt doua forme de prostituţie de proximă consumaţie! Aşa-zisele plăceri vinovate!
Ambele produc sentimente euforice de scurtă şi intensă durată, iluzii şi deziluzii consumate voluntar, pentru ca în final să o luam de la început ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, gândind că ce e mai bine şi mai frumos abia de acum urmează să se întâmple!
Evident că din nou apar iluziile şi deziluziile pe măsura viselor noastre şi a vorbelor: pleacă-ai noştri vin ai noştri, noi rămânem toţi ca prostii!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Timpul nu stă în loc, viaţa ne trage după ea, iar noi ne revoltăm din când in când făcând, ipocriţi, pe vinovaţii fără vină, când chiar noi suntem consumatorii captivi ale propriilor noastre vicii şi fapte, multe la limita firescului, din calea cărora nu dorim să ieşim, fiind mult prea comozi şi destui în pielea noastră!", a declarat Marian Iancu, pentru Orangesport.ro
Marian Iancu: "Câteodată suntem şi un pic naivi"
Marian Iancu a vorbit şi despre ultima parte a partidei, perioadă a meciului în care gazdele au fost nevoite să reziste în inferioritate numerică, după eliminarea lui Daniel Bîrligea.
"Câteodată suntem şi un pic naivi, ca să nu spun anacronici şi imprudenţi riscând fără motiv!
Trăim intens clipe şi momente ca cele din finalul jocului de aseară, FCSB contra Olympiacos, frustraţi de handicapul de a rămâne în inferioritate numerică în faţa unei echipe mult mai mobilată fotbalistic. Dar nimeni nu se mobilizează mai bine ca noi atunci când ne e greu! Aşa ne place! Aşa simţim că trăim! O căutam cu lumânarea şi dacă nu o găsim, atunci o provocăm!
Ne place să trăim periculos! Precum în fotbal aşa şi în viaţa noastră cea de toate zilele! Ceea ce rămâne este întotdeauna măreţ, pentru că mereu plecăm de jos, de sub nivelul marii!
Măcar ştim unde suntem. Trebuie doar să aflam unde vrem să ajungem?! Simplu! Urmaţi calea FCSB, Steaua după cum ne spune UEFA!", a mai spus Marian Iancu.
Articol scris de Răzvan Ionaşcu
- Citește și
- OFICIAL | Claudiu Niculescu, prezentat la noua echipă la doar o săptămână după demiterea de la Voluntari
- Calificat în primăvara europeană, atacantul eligibil pentru naţionala lui Lucescu a fost decisiv în ultima victorie a echipei sale
- Cu Mitriţă indisponibil, Costel Gâlcă speră să obţină o nouă victorie împotriva celor de la CFR Cluj: "Vom găsi soluţii"
- Întrebat despre transferul lui Andrea Compagno la CFR Cluj, Dan Petrescu a oferit un răspuns ferm: "Vreau să spun adevărul"
- Dan Petrescu a numit singurul jucător al Universităţii Craiova care "merită să joace la echipa naţională". Nu e Mitriţă: "Cel mai valoros"
- Noul director sportiv de la FCSB a luat cuvântul: "Sper să fiu acolo, pe bancă. Pe domnul Becali nu ai cum să îl păcăleşti"
Afla mai multe despre: fcsb, uefa europa league, marian iancu, olympiacos