Perechea Marius Copil/Florin Mergea a învins, duminică, scor 6-2, 6-1, cuplul Yassine Idmbarek/Lamine Ouahab, în al treilea meci al întâlnirii România – Maroc, de la Cluj-Napoca. Datorită acestui rezultat, România a câştigat confruntarea cu marocanii şi s-a calificat în turul trei al Grupei a II-a, Zona Europa/Africa a Cupei Davis.
Florin Mergea a vorbit pentru Telekom Sport după meci, precizând că şi-ar dori ca România să întâlnească Polonia în turul 3, pentru a avea şansa unui meci cu Lukasz Kubot, cel mai bun jucător de dublu al momentului.
"A fost foarte bine. Suntem la al treilea meci împreună (cu Marius Copil). Din păcate nu le-am câştigat pe celelalte două, dar în primul meci pe care l-am jucat împreună anul trecut am avut minge de meci, am avut meciul în mână chiar dacă l-am pierdut.
La Sofia eu m-am accidentat, important e că astazi am fost amândoi sănătoşi şi am putut să ne concentrăm pentru că nivelul adversarilor nu a fost unul ridicat, a trebuit să-l ridicăm noi ca să ne ţinem pe o linie de plutire Ne gândim deja de un an şi ceva (n.r. sa joace la dublu cu Marius Copil), numai că nu am reuşit să intrăm la turnee, am cerut wild card-uri, e posibil să primim la Budapesta, în 2-3 saptamani.
Pe Ouahab îl stiu, suntem aceeaşi generaţie, am crescut împreună, chiar dacă astăzi nu a arătat-o este un jucător foarte periculos şi mă bucur că am abordat meciul cu seriozitate şi am încheiat repede.
Nu este uşor când adversarul nu are un nivel cel puţin la nivelul tău, pentru că atunci trebuie să fii mult mai atent, nu se respectă niciun plan de joc şi pur şi simplu trebuie să te adaptezi la fiecare minge.
Sincer, mi-ar plăcea să jucam cu Polonia în baraj, este echipa mai buna, în aceste condiţii şi noi ne vom ridica nivelul şi vom aduce un tenis de calitate aici, la Cluj.
Să sperăm că sala va fi plina aşa cum a fost şi la meciul cu Spania, acum 2 ani. Nu ratez nicio ocazie să joc împotriva numărului 1 mondial la dublu. Mereu mi-au plăcut aceste meciuri, mereu mi-au ridicat nivelul şi pe aproape toate le-am câştigat", a declarat Mergea pentru Telekom Sport.
În turul trei, România va întâlni, la 15 şi 16 septembrie, echipa care va câştiga confruntarea Polonia – Zimbabwe, care se desfăşoară la Sopot şi la care scorul general este 1-1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florin mergea, romania, maroc