Sportul este liantul care leagă prietenii de-o viaţă. Nu contează nume, nu contează statut, nu contează putere financiară. Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Mihai Leu, primul pugilist român devenit campion mondial la profesionişti, pe care-l leagă o prietenie de peste 20 de ani cu unul una dintre super vedetele boxului mondial
Este vorba despre Vitali Kliciko, care actualmente deţine funcţia de primar al oraşului Kiev. Prietenia dintre ei a început, aşa cum aminteam, în urmă cu 20 de ani, când cei doi boxau pentru acelaşi club, Universum Box Promotion, din Germania.
Zilele trecute, Mihai a primit o invitaţie surpriză din partea lui Vladimir de a vizita pentru câteva zile oraşul Kiev. ,,Am rămas plăcut surprins să primesc un telefon din partea lui Vladimir, care m-a invitat la Kiev. Am dat curs invitaţiei iar revederea a fost una specială. Am mers acasă la el, am făcut o plimbare cu elicopterul lui, cu şalupa, ne-am adus aminte de clipele frumoase petrecute împreună la Hamburg. L-am invitat să vină în România la o competiţie dedicată copiilor. Rămâne să stabilim de comun acord, în funcţie şiu de programul lui, când va putea ajunge în România,, -a precizat Mihai Leu în exclusivitate pentru telekomsport.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
L-a sunat pe Mihai după ce a aflat că este bolnav de cancer
Şi cum proverbul spune că prietenul la nevoie se cunoaşte, Vitali l-a sunat pe bunul său prieten din România atunci când a aflat că acesta este bolnav de cancer. ,,După ce am fost diagnosticat cu cancer, el a fost unul dintre primii care m-au sunat să mă întrebe cum mă simt. Este un om special pentru mine. Un prieten pe viaţă,, a mai spus Leu
Vitali Kliciko (46 ani) are un record 45-2 la profesionişti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.