Mihai Stoica nu a făcut deplasarea în Serbia alături de lotul FCSB-ului pentru partida din Europa League cu Backa Topola, astfel oficialul "roş-albaştrilor" a fost nevoit să urmărească meciul din faţa televizorului.
În exclusivitate pentru Telekom Sport, MM Stoica a dezvăluit cum a trăit meciul istoric din Europa League, terminat 6-6 şi decis la loviturile de departajare. El se află în izolare din cauza faptului că are coronavirus.
"M-a dat puţin înapoi pentru că m-am consumat foarte mult. Parcă simţeam că vom lua gol. Unul simţeam că vom lua gol, vom da gol, goluri, însă meciul acela a fost extrem de important pentru noi din foarte multe puncte de vedere, pentru că am descoperit juctori despre care doar bănuiam că ar putea să fie soluţii în perspectivă. Acum mulţi devin certitudini.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A fost o mare surpriză pentru că la 2-0, după câteva minute, nu mă gândeam că vom avea forţa să revenim, mai ales că jucam într-o distribuţie atât de ciudată, forţaţi de împrejurări. Era ca şi cum pe vremuri ar fi trebui să jucăm cu Sorin Paraschiv fundaş central", a spus Mihai Stoica.
Oficialul FCSB s-a referit la Gabriel Simion, care a fost împrumutat sezonul trecut la Astra Giurgiu. Mijlocaşul a jucat într-o poziţie ciudată pentru el, unde nu era acomodat.
"Gabriel Simion a fost folosit acolo pentru că nu exista o altă soluţie la momentul ăla. Nu jucase niciodată pe poziţia aia. Tocmai de aia surpriza a fost foarte mare pentru că aveam câţiva jucători de mare valoare pe teren".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb, mihai stoica