FCSB a pierdut şi meciul cu Rapid, scor 0-2, şi a rămas fără victorie în meciurile oficiale disputate în actualul sezon. În urma parcursului dezamăgitor, Toni Petrea şi-a anunţat demisia.
EXCLUSIV | MM Stoica lămureşte lucrurile după plecarea lui Toni Petrea! Când s-a hotărât să îşi dea demisia + Ce motiv a invocat: ”Mi-a zis asta în autocar”
Antrenorul a decis să îşi dea demisia după înfrângerea dureroasă cu Rapid, scor 0-2.
Toni Petrea era la al doilea mandat la FCSB. La prima sa aventură la vicecampioana României, antrenorul a cucerit Cupa României, în vara anului 2020, însă şi-a încheiat colaborarea cu Gigi Becali, în primăvara anului trecut, după ce a pierdut titlul în faţa CFR-ului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Toni Petrea a revenit la FCSB în noiembrie 2021, după demiterea lui Edward Iordănescu. În al doilea mandat al său la vicecampioana României, Petrea a înregistrat 17 victorii, 6 remize şi 5 înfrângeri în cele 28 de meciuri disputate.
MM Stoica lămureşte lucrurile după plecarea antrenorului de la FCSB!
”Ieri, după meciul cu Rapid, în autocar mi-a zis că vrea să plece. I-am zis calm, discutăm la rece dimineaţa şi el mi-a zis că e super ok şi e mai bine aşa. Mi-a zis că mai bine plec acum că poate se produce un şoc.
De mâine ar trebui să avem antrenor ca să producem un şoc. Când nu e antrenor, nu poate fi ceva benefic. A vorbit şi cu Gigi. Îmi pare foarte rău că pleacă, pentru că echipa cu el a jucat poate cel mai bun fotbal din ultimii ani. Ne exprimam foarte corect, vorbesc de două luni în urmă. Am o teorie ce s-a întâmplat. Teoria mea e că golul ăla cu Voluntari ne-a cauzat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Lumea se pregătea de finala campionatului, aveam încredere, golul ăla marcat din offside ne-a debusolat. Meciul cu CFR n-a mai contat şi altă explicaţie nu găsesc pentru care jucătorii nu mai au încredere. Poate şi noi am greşit după meciul cu U Cluj am fost virulenţi în presă, poate trebuia să nu fim atât de duri.
Anul trecut, după meciul cu Rapid, a survenit prima schimbare de antrenor, iar lucrurile au mers bine. Acum schimbarea de antrenor survine mai devreme, dar nu e compromis parcursul din Europa.
Da, simţea că nu mai poate face nimic. Exact aşa a motivat, că nu crede că mai poate să le schimbe starea, că e vorba despre stare, despre nimic altceva”, a declarat MM Stoica la Orange Sport.
Afla mai multe despre: mm stoica, toni petrea