CFR Cluj a pierdut din avansul considerabil pe care-l avea faţă de FCSB, din cauza celor două eşecuri la rând, cu Universitatea Craiova, 2-3 şi cu roş-albaştrii, 0-1, astfel că lupta pentru titlu s-a relansat.
EXCLUSIV MM Stoica pune presiune pe CFR: ”Ar fi ceva înfiorător să piardă locul 1 chiar în ultima etapă”
Două puncte mai despart acum liderul şi campioana en-titre de vicacempioana sezonului trecut.
Sezonul regulat a fost dominat ca niciodată de CFR Cluj. Motiv pentru care, MM Stoica a făcut următoarele afirmaţii:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Orice detaliu contează. şi dacă în rândul 13 e cu un tricou roşu sau alb. E un echilibru destul de mare acum.
Dacă e să discutăm, să admitem că se va juca cu titlu pe masă, va fi o presiune colosală pe CFR Cluj. Noi nu am fost niciodată pe primul loc, iar ei au câştigat şi au fost pe primul loc tot timpul ar fi ceva înfiorător sa pierzi locul 1 chiar în ultima etapa”.
Titlul se poate decide în ultima etapă
CFR Cluj începe returul play-off-ului cu un meci la Voluntari, programat duminică, de la ora 19:00.
Pentru campioană urmează meci pe teren propriu cu Farul, o deplasare la Piteşti, un joc la Cluj cu Universitatea Craiova şi deplasarea pentru disputa cu FCSB.
FCSB, în schimb, joacă la Ovidiu, împotriva Farului, în etapa a şasea, luni, de la 21:00. În etapele opt şi nouă, ocupanta poziţiei secunde are două deplasări, la Craiova şi Voluntari, în timp ce ultima rundă programează meciul cu CFR Cluj.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.