You are here:

EXCLUSIV | Motivul pentru care Cosmin Contra a plecat în Anglia. La ce eveniment va participa

EXCLUSIV | Motivul pentru care Cosmin Contra a plecat în Anglia. La ce eveniment va participa

Echipa națională

Comentarii

Cosmin Contra a plecat alături de Mihai Stoichiţă la Londra, unde urmează să aibă loc o întâlnire a antrenorilor din Europa, în care vor fi analizate faze de la Campionatul Mondial. Selecţionerul naţionalei va asista şi la meciul dintre Brighton şi Tottenham.

La Londra urmează să ajungă antrenori importanţi din tot fotbalul european, pentru o întâlnire în care se vor dezbate faze de la Cupa Mondială din Rusia. La această reuniune va participa şi Cosmin Contra, care a mers însoţit de Mihai Stoichiţă. Printre altele, aici urmează să se schimbe idei şi să se discute cele mai noi metode aplicate în meseria de antrenor.

Selecţionerul naţionalei profită de această vizită pentru a urmări şi meciul dintre Brighton şi Tottenham, unde Florin Andone ar putea debuta pentru gazde. Atacantul român a ajuns în vară la Brighton, dar n-a putut juca până acum din cauza unei accidentări.

Afla mai multe despre: cosmin contraflorin andoneromaniamihai stoichita 

viewscnt
Articole similare