Marcel Popescu a explicat motivul pentru care Claude Dielna a plecat de la Craiova, deşi mai avea contract până la 30 iunie. Fundaşul de 32 de ani a fost transferat în februarie de Craiova, dar cele două părţi s-au despărţit în urmă cu trei săptămâni.
Claude Dielna s-a transferat în februarie la Craiova şi a fost atunci prezentat ca o lovitură importantă reuşită de olteni. Fostul fundaş al lui Ajaccio, Olympiacos şi Dinamo a avut însă numai două apariţii şi apoi campionatul a fost întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus. În urmă cu aproape trei săptămâni, Craiova a surprins şi a anunţat că s-a despărţit de Claude Dielna.
De ce a plecat Dielna de la Craiova
Marcel Popescu, managerul general al Craiovei, a explicat pentru Telekom Sport motivul pentru care contractul lui Dielna a fost reziliat. Oficialul echipei din Bănie susţine că Dielna mai avea contract până pe 30 iunie, însă n-a dorit să semneze prelungirea. Marcel Popescu bănuieşte că fundaşul de 32 de ani s-a înţeles deja cu o altă echipă:
”Dielna era jucătorul nostru cu o opţiune de prelungire după data de 30 iunie. Pentru simplul fapt că el nu a dorit să prelungească şi noi nu am activat opţiunea, bănuiesc că deja venind la Craiova el avea libertatea de a semna un alt contract cu un alt club, pentru că era în ultimele şase luni. Ar fi ilogic să îl chemi acum, ca să ce? Cum să semnezi un contract pe două luni ca să fie eligibil, să aibă drept de joc, când el probabil din 1 iulie are semnat în altă parte?”, a comentat Marcel Popescu pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ce fundaşi mai are Craiova în lot după plecările lui Martic, Ferreira şi Dielna:
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marcel popescu