You are here:

EXCLUSIV | Motivul pentru care Eugen Neagoe a demisionat de la Hermannstadt, după victoria cu Poli Iaşi. Ce s-a întâmplat în dimineaţa meciului

EXCLUSIV | Motivul pentru care Eugen Neagoe a demisionat de la Hermannstadt, după victoria cu Poli Iaşi. Ce s-a întâmplat în dimineaţa meciului

Hermannstadt​

Comentarii

Preşedintele clubului Hermannstadt, Iuliu Mureşan, a dezvăluit că Eugen Neagoe a luat decizia de a demisiona din funcţia de antrenor al formaţiei sibiene în dimineaţa meciului cu Poli Iaşi.

Deşi FC Hermannstadt a învins Poli Iaşi, scor 1-0, Eugen Neagoe a surprins la finalul meciului, anunţându-şi demisia. Neagoe şi-ar fi dorit o remaniere a lotului, în această iarnă, pentru a rămâne la echipă. În dimineaţa partidei de la Sibiu, însă, conducerea clubului l-a anunţat că remanierea nu este posibilă, astfel că a decis să plece.

Acum, FC Hermannstadt are în vedere trei antrenori pentru înlocuirea lui Neagoe.

"Am vorbit de vreo lună, trei săptămâni de aceste lucruri şi am avut o discuţie în urmă cu două săptămâni şi cu investitorii de la club. Eugen e un antrenor foarte bun, a făcut o treabă foarte bună, am colaborat foarte bine.

Dar din păcate, ceea ce ne cere el, nu putem să satisfacem. A cerut o schimbare majoră a lotului, trebuia să plece foarte mulţi jucători şi să vină alţii, tot mulţi, şi mai valoroşi. Sigur, noi i-am spus că o să facem un efort şi suntem deja în discuţii cu anumiţi jucători, putem să aducem 4-5 jucători, dar nu mai mulţi. De aici, ne-a spus de acum două săptămâni că dacă nu facem acest lucru, va pleca. Şi azi dimineaţă am avut o discuţie, numai eu cu el, m-a întrebat şi i-am spus, îmi pare rău, nu putem să facem mai multe de 4-5.

Variante avem, dar nu pot încă să... Încă nu am reziliat cu Eugen Neagoe, deocamdată e la stadiul de declaraţii. Dar o să reziliem probabil la începutul săptămânii viitoare şi după aceea o să intensificăm discuţiile cu noul antrenor.

Nu am avut această discuţie (n.r. - despre remanierea lotului) când a venit Eugen. După un timp am discutat despre anumiţi jucători, despre plecări, despre veniri, cel mai intens acum o lună. Deci nu s-a pus problema. Dacă ne spunea atunci, poate nu cunoştea bine echipa, tot la fel i-am fi spus, că nu putem să o facem în maniera în care a vrut el.

Şi financiar, dar era o schimbare prea mare de lot. Şi iarna e mai greu să găseşti jucători. Noi nu prea avem bani de transferuri, deci trebuie să găsim... Şi nu orice jucător vine să joace la Hermannstadt, aşa că e mai greu să facem acest lucru acum, în iarnă.

Suntem în discuţii cu trei antrenori. În mintea mea sunt doi care rămân în discuţie. Nu pot să dau încă date, pentru că nu am reziliat încă cu Eugen şi nu e fairplay. Să reziliem, dacă reziliem, probabil 95% că da, şi pe urmă ne vom hotărî asupra numelui de antrenor, dintre cei doi", a declarat Iuliu Mureşan la Telekom Sport.

Eugen Neagoie şi-a anunţat demisia de la FC Hermannstadt

Tehnicianul Eugen Neagoe a anunţat, sâmbătă, după meciul cu Poli Iaşi, scor 1-0, că se desparte de Hermannstadt, deoarece conducerea clubului nu îi poate garanta că lucrurile pot decurge aşa cum îşi doreşte el.

Formaţia Hermannstadt a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Politehnica Iaşi, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I. Golul a fost marcat de Romario Pires ’12.

Afla mai multe despre: neagoe 

viewscnt
Articole similare