Adrian Mutu a vorbit în exclusivitate pentru Telekom Sport despre acuzele aduse de preşedintele lui Dinamo, Alexandru David, la adresa sa şi a selecţionerului Cosmin Contra.
"Briliantul" le aminteşte dinamoviştilor că oferta echipei naţionale pentru Cosmin Contra a venit în luna septembrie, când se jucaseră doar 10 etape din actualul sezon, iar Miriuţă a avut la dispoziţie 16 meciuri şi o pauză competiţională în care s-au putut realiza transferuri pentru a "redresa" corabia.
Totuşi, Dinamo a încheiat sezonul regulat pe locul 8, fapt care, conform spuselor lui Mutu, demonstează că Miriuţă "nu a fost capabil" să se ridice la nivelul echipei din Ştefan cel Mare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Vinovat nu mă simt. Am citit interviul şi mi se pare puţin hazardat. E puţin prea mult, pentru că noi am plecat în etapa 7 (n.r. Contra a plecat după etapa a 10-a)lăsând echipa pe locul şapte.
Într-adevăr, am făcut şi un transfer nereuşit, acela al lui Albin, dar pe care l-am remediat după o lună, dându-l afară!
Cred că în meciurile pe care Dinamo le-a disputat după plecarea lui Cosmin şi a mea, aveau timp destul să remedieze poziţia în clasament, să refacă echipa, pentru că a fost şi o perioadă de transferuri.
Eu ştiu foarte bine că, împreună cu David şi cu domnul Negoiţă, noi patru am făcut strategia exclusiv pe meciul de calificare în Europa League. Dar din păcate am jucat cu Bilbao, care ne-a pus mari probleme. A fost o echipă mult mai bună decât noi şi ne-a eliminat.
Eu cred că Cosmin făcea o treabă mult mai bună dacă rămânea la Dinamo. Să ni se spună acum că noi suntem de vină sau numai noi suntem de vină mi se pare prea mult şi nu e adevărat! Dinamo eu o echipă să joace în play-out, cel mai slab rezultat cred că în ultimii 70 de ani, în toată istoria lui Dinamo! Repet, am lăsat echipa le locul 7, ceea ce s-a făcut apoi a fost o gestionare foarte proastă a echipei.
Şi aducerea unui antrenor care nu a fost capabil să se ridice la nivelul lui Dinamo, din păcate. Sper ca din acest play-out, cu venirea noului antrenor, să reuşească să formeze o echipă pentru sezonul următor, pentru că acesta este obiectivul după părerea mea, nu câştigarea play-out-ului!", a declarat Adrian Mutu pentru Telekom Sport.
Reuşeşte Bratu la Dinamo?
Fostul manager general din Ştefan cel Mare a vorbit şi despre venirea lui Florin Bratu pe banca tehnică a lui Dinamo.
"Salvatore della patria nu poate să fie pentru că e deja în play-out. Dacă venea probabil cu câteva etape înainte, altul era discursul dacă reuşea să salveze echipa şi să o califice în play-off. În momentul de faţă Bratone trebuie să-şi formeze echipa ş să schimbe mult pentru că ar trebui schimbată toată echipa. Poate unii jucători nu mai au chef să joace, pentru că vor să plece. Să îşi formeze o echipă pentru sezonul viitor. Are timp în acest play-out. Să fie atent să nu se întâmple, Doamne fereşte, ceva mai rău, dar nu cred acest lucru pentru că, totuşi, Dinamo e Dinamo şi e cea mai bună echipă din play-out", a mai declarat Mutu pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian mutu, dinamo, miriuta, bratu, acuze