You are here:

EXCLUSIV | "Ne-am dus 17 jucători să spunem că a fost blat". Caz şocant în fotbalul românesc: "M-a căutat poliţia, m-am speriat"

EXCLUSIV | "Ne-am dus 17 jucători să spunem că a fost blat". Caz şocant în fotbalul românesc: "M-a căutat poliţia, m-am speriat"

Fotbal intern

Comentarii

Preşedintele AFAN, Emilian Hulubei a fost invitat la SportCast cu Sile, acolo unde a povestit un episod şocant din cariera sa ca jucător.

La sfârşitul anilor 90', Hulubei era legitimat la FC Drobeta Turnu-Severin, echipă din ligile inferioare ale României. Aflat la început de carieră în acea perioadă, Hulubei a fost nemulţumit de blaturile suportate de echipa sa şi i-a convins pe colegii săi să acţioneze împotriva conducerii în acest sens. Aflată într-o formă bună, echipa din Turnu-Severin avea să o întâlnească pe Chimica Târnăveni, meci pe care FC Drobeta Turnu-Severin trebuia să-l cedeze.

"Când m-am dus la Drobeta Turnu-Severin am fost printre cei care au spus 'stop blaturilor', am avut un divergent cu conducerea clubului atunci. Trebuia să jucăm cu Chimica Târnăveni, e celebru cazul.

Nu am vrut să dăm jocul echipei din Târnăveni pentru că stăteam bine în clasament, aveam nişte prime de obiectiv, dacă dădeam meciul echipei din Târnăveni riscam să nu intrăm în obiectiv şi să pierdem nişte bani. Ne-am certat cu conducerea, eu am fost printre primii care au spus. 'Nu vreau să fac blatul, haide să jucăm'.

Toată echipa după mine. Nu ne-au băgat să jucăm, au băgat juniorii, ei au pierdut cu 2-0, a fost penibil, cei de la Târnăveni pasau mingea, nu atacau. Nu înţeleg de ce au dat doar 2-0. Nu se paria, vorbesc de 98', nu se paria.", a declarat Hulubei, la SportCast cu Sile.

Jucătorii Drobetei Turnu-Severin au mers la Bucureşti pentru a declara neregulile petrecute la echipă chiar la Federaţia Română de Fotbal. Implicarea politică a patronului echipei a dus la o situaţie neaşteptată.

O parte din jucătorii care au declarat blatul de la partida cu Chimica Târnăveni au fost nevoiţi să-şi schimbe declaraţiile. Emilian Hulubei a fost întâmpinat de poliţie şi încurajat să-şi modifice declaraţia.

Emilian Hulubei: "Poliţiştii erau în faţa scării, pe mine mă căutau"

"Asta s-a întâmplat sâmbătă, iar luni le-am zis colegilor să mergem la Federaţie şi să spunem ce s-a întâmplat. În primă fază au ezitat, au rămas în Severin. Am plecat toţi cu trenul duminică noaptea, am venit la Federaţia Română de Fotbal, ne-am dus 17 jucători să spunem că a fost un blat.

Sunteţi siguri că vreţi să declaraţi asta? Eu zic să vă mai gândiţi. Domnul Traian Tomescu ne-a văzut şi a zis: 'Ce aţi păţit?'. Ne-a băgat într-o sală mare, ne-a dat pix, foaie, 'scrieţi declaraţiile, exact cum s-a întâmplat'.

Echipa în momentul în care a intrat pe rol sesizarea noastră la comisii a fost retrogradată şi amendată. La recurs au reuşit să întoarcă decizia, era o putere politică acolo. Patronul care era la echipă era implicat politic.

Cât s-a judecat stăteam acasă, la Bucureşti. S-a făcut recurs, ce s-a întâmplat. Jucătorii care erau din Severin au fost chemaţi la poliţie, nu ştiu cum au făcut, i-au convins să-şi schimbe declaraţiile. Din 17, vreo 10 şi-au schimbat declaraţiile.

Eu eram acasă, făceam antrenament, alergam prin parc. Când am venit de la alergare, am văzut o maşină de poliţie de Mehedinţi în faţa blocului. M-am speriat, mi-am dat seama că pe mine mă caută, poliţiştii erau în faţa scării. 'Domnul Hulubei, avem mandat de aducere, vă rugăm să veniţi la Severin. Colegii şi-au schimbat declaraţia, trebuie să vă schimbaţi şi dumnevoastră declaraţia'.

Ce declaraţie să schimb? Eu am declarat ce s-a întâmplat, n-am ce să schimb. M-am speriat, aveam 19 ani, am sunat-o pe mama. Până la urmă n-am mai plecat, a intervenit tata care lucra la Ministerul de Interne. Au fost încă 7 jucători în situaţia mea care au scăpat.", a continuat Hulubei.

Ulterior, fotbaliştii care şi-au modificat declaraţia la presiunile conducerii clubului s-au ales cu o suspendare de doi ani, iar echipa a fost penalizată cu nouă puncte în clasament.

"A plecat poliţia. Am văzut în ziar că s-a întors decizia de la Comisia de Disciplină, la Comisia de Recurs. Clubul a fost penalizat cu -9 puncte. S-a dat recujarea meciurilor, iar cei 10 jucători care şi-au schimbat declaraţia au fost suspendaţi doi ani de zile. Majoritatea au terminat cu carierele. M-a sunat patronul să vin înapoi să joc. Cei şapte care nu au fost suspendaţi erau apţi de joc. 

Aveam şi restanţe financiare, i-am spus patronului: 'Îmi dai banii, vin şi joc'. Ne-a dat o parte din bani, ne-a prostit, nu ne-a dat toţi banii. Ne-am întors, am reuşit să scăpăm echipa de la retrogradare. Primele meciuri de când ne-am întors, fiind fără pregătire, ţin minte că am jucat prima restanţă la Târgu Mureş, ne-au dat vreo 6-0.", a încheiat Emilian Hulubei.

Afla mai multe despre: emilian hulubeifrf 

viewscnt
Articole similare