Niţă pleacă de la FCSB după mai bine de 4 ani. Are în palmares două titluri de campion, o Cupă a României, o Supercupă şi două Cupe ale Ligii. Va semna cu Sparta Praga un contract pe trei ani şi jumătate, iar FCSB va încasa în schimbul său 2 milioane de euro. În plus, salariul lui Niţă va fi de 500.000 de euro în primul sezon şi va creşte cu câte 100.000 de euro în fiecare an.
"Patronul de la Sparta Praga a trimis un avion particular, la Malaga, pentru Florin Niţă. Când eşti rege în ţara ta, la fel de primesc şi ei. Oferta de la Sparta Praga era venită de trei săptămâni, dar el a refuzat să plece, a zis că vrea să-şi termine casa, că vrea să rămână în România. El nu este sclavul banilor, chiar şi Gigi Becali spunea că nu are ce sa facă. Nici dacă primeşte ofertă de 10 milioane de euro nu poate să-l dea, pentru că are cum să-l ameninţe pe Niţă niciodată să plece.
Până la urmă, am vorbit cu soţia lui, s-a rezolvat şi transferul portarului de la Sparta Praga la Newcastle, iar în acel moment i-am spus că nimeni nu mai stă după el, că are 31 de ani şi că este ultimul tren pentru el. A vorbit şi cu Stanciu, cu Vătăjelu, vor fi trei români acolo, ei sunt foarte apreciaţi şi foarte iubiţi în Cehia" , a declarat impresarul lui Florin Niţă, Anamaria Prodan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florin nita, sparta praga, cehia, supercupa, cupa romaniei, cupa ligii, fcsb, steaua