Andrei Miron (25 de ani) poate pleca după doar un meci de la FCSB. Gigi Becali a recunoscut că există un interes pentru fundaşul central, iar Valeriu Iftime, finanţatorul celor de la FC Botoşani, abia aşteaptă acest transfer.
Chiar dacă Gigi Becali a declarat ulterior că nu a mai primit niciun răspuns în legătură cu transferul lui Miron, Iftime este de părere că la un moment dat se va face, iar clubul său va profita.
"Nu ştiu dacă discuţia este încheiată cu plecarea lui MIron de la FCSB. Eu cred că George va pleca la un moemnt dat de la FSCB şi sper ca în urma acestui transfer să mai obţin nişte bani. Asta a fost şi discuţia", a declarat Iftime pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Miron s-a transferat de la FC Botoşani la FCSB la începutul lunii martie, a jucat un meci, a marcat o dată şi acum poate pleca. E dorit în Rusia, iar Gigi Becali vrea 600.000 de euro în schimbul fundaşului său. Când l-a cedat, s-a înţeles cu Valeriu Iftime, patronul Botoşaniului, ca acesta să primească doar procente dintr-un eventual transfer al lui Miron.
Adevărul despre transferul lui Miron la FCSB
Iftime a dezvăluit şi modul în care a plecat Miron de la Botoşani. El susţine că nu a pierdut bani în urma acestui transfer, însă lucrurile puteau să stea şi mai bine pentru clubul moldav.
"Cu Miron nu am pierdut bani. Atât a făcut atunci. Puteam să iau nişte bani atunci dacă George mă asculta.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
El a plecat de la mine forţat de împrejurările lui. El a spus "Domne, aş vrea să plec. Am ofertă bună". Avea o prelunbgire de contract cu mine şi i-am promis atunci că îi voi da drumul când va avea ofertă şi ca atare a fost un gentleman agreement, chiar dacă a plecat de la mine fără bani. Asta e, în viaţă mai pierzi, mai câştigi. Tot negustor te numeşti", a mai spus Iftime pentru Telekom Sport.
Timp de patru ani şi jumătate a jucat Miron în tricoul celor de la FC Botoşani. În aceaastă perioadă a bifat 160 de prezenţe şi a marcat şapte goluri.