You are here:

EXCLUSIV | O altă echipă din Liga 1 a vrut în vară să-l transfere pe Budescu. Motivul pentru care negocierile au picat

EXCLUSIV | O altă echipă din Liga 1 a vrut în vară să-l transfere pe Budescu. Motivul pentru care negocierile au picat

Superliga

Comentarii

Cristi Bivolaru a dezvăluit că şi Gică Hagi l-a vrut în vară pe Constantin Budescu, dar salariul cerut de jucător a fost multe prea mare pentru posibilităţile financiare ale Viitorului.

Constantin Budescu este cel mai bun transfer făcut de FCSB la începutul sezonului. Gigi Becali i-a plătit Astrei 750.000 de euro şi i-a oferit jucătorului un salariu foarte mare pentru Liga 1, 25.000 de euro pe lună. O investiţie care s-a dovedit inspirată. Budescu este lăudat constant de oamenii din fotbalul românesc şi unul dintre cei care-l apreciază foarte mult este Gică Hagi.

Cristi Bivolaru - preşedinte la Viitorul - a dezvăluit că Hagi a încercat să-l aducă la Viitorul, dar n-a putut să-i îndeplinească pretenţiile financiare. Bivolaru spune că nici măcar CFR Cluj nu şi-a permis să-i plătească salariul pe care i-l oferea FCSB.

”Cine nu l-ar fi vrut pe Budescu? (n.r. întrebat dacă Hagi a negociat cu Budescu) Probabil a discutat de mai multe ori cu Budescu. Nici Clujul nu putea să candideze pentru Budescu. Eu ştiu că el avea un salariu consistent şi la Astra. Ca şi salariu vorbind, eu cred că e sus, e sus. Cred că e peste ce s-a făcut public”, a declarat Cristi Bivolaru la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: cristi bivolaru 

viewscnt
Articole similare