Sportul Snagov a obţinut primul punct din acest sezon al Ligii a II-a, iar managerul Valeriu Răchită a confirmat schimbarea conducerii echipei. Patronii care au reinventat-o pe Carmen Bucureşti i-au preluat acum pe ilfoveni şi au planuri mari la Snagov.
"Le-am spus că săptămâna trecută s-au semnat actele. Va fi un nou patron, de fapt, sunt doi patroni. Cei de la Carmen Bucureşti, de anul trecut, şi cei pe care îi ştim cu CSA Steaua. De mâine încolo să ne aşezăm la masă, să facem o strategie de viitor, pentru că avem media de vârstă de 21-22 de ani şi astăzi am jucat cu foarte mulţi tineri, cu 7 tineri, ”99, 2000, 2001 şi 2002. Încercăm anul acesta să scăpăm de retrogradare şi la anul poate se face şi stadionul promis şi aprobat şi o emulaţie, deci vom vedea. Săptămâna aceasta vom anunţa.
E posibil şi să nu mai rămân, pentru că în ultima perioadă am avut mai multe discuţii şi cu alte echipe, dar e posibil şi să rămân. Dacă mă conving patronii să rămân aici, pentru mine e bine, e şi aproape de casă, voi rămâne. În ceea ce-i priveşte pe băieţi, sincer să fiu, nici salariile nu şi le-au luat. Şi sunt salarii de liga a treia, a patra. Am vorbit acum cu patronul şi săptămâna aceasta o să le dea salariul pe luna iulie. Sunt băieţi de caracter, care vor să se afirme şi nu pun pe primul plan banii" , a declarat managerul Sportului Snagov, Valeriu Răchită, la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai ai câteva secunde? Vezi şi postările de pe Instagram Telekom Sport!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sportul snagov