Dumitru Dumitriu a fost invitatul lui Alexandru Săbău în ediţia din această săptămână a TOP Interviurilor. Fostul mare antrenor al Stelei şi-a adus aminte despre momentul în care putea juca în Belgia, dar autorităţile comuniste i-au atras atenţia că familia sa ar avea de suferit.
Înainte să ajungă jucător la Steaua, în 1968, Dumitru Dumitriu a evoluat pentru Metalul Târgovişte şi pentru Târgu Mureş. Era considerat o mare speranţă a fotbalului românesc, motiv entru care a fost chemat şi la naţionala de tineret. La un moment dat, când se afla într-un turneu în străinătate, a apărut oportunitatea unui transfer la Charleroi, iar suma de transfer era uriaşă pentru acea perioadă, un milion de dolari.
România se afla însă în mijlocul epocii comuniste şi jucătorii nu aveau voie să se transfere în străinătate. Unii alegeau să rămână peste hotare, după vreun meci sau turneu internaţional, însă familiilor acestora erau hărţuite de comunişti. Dumitriu spune că o astfel de ameninţare l-a făcut să refuze să meargă la Charleroi:
”Din momentul în care am ajuns să jucăm la echipe care aveau pretenţii şi care ofereau condiţii, nu mai aveai nicio problemă. Singura chestie că nu puteai să joci în străinătate. Că mi s-a întâmplat, ajungând prin Africa, cu echipa de tineret a ţării, cu domnul Drăguşin antrenor, am făcut un joc bun şi a venit de la Charleroi, din Belgia, un impresar cu 1.000 de dolari la vremea aia. 1.000 de dolari erau nişte bani. Un milion de dolari pentru mine şi un milion pentru Răducanu, pentru Rică. Şi ne-a chemat Drăguşin şi a zis ştiţi că 'dacă rămâneţi, poate o să vă bucuraţi de banii ăştia, dar familiile voastre vor avea probleme'”, a declarat Dumitru Dumitriu pentru Telekom Sport, în cadrul emisiunii TOP Interviuri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dumitru dumitriu