U Craiova l-a vândut pe Valentin Mihăilă (20 de ani) la Parma pentru opt milioane de euro, dar alt fotbalist putea să plece primul de pe "Ion Oblemenco". Mihai Rotaru putea da o nouă lovitură de top pe piaţa transferurilor, după ce Alexandru Cicâldău (23 de ani) a avut ofertă să plece din Bănie pe şase milioane de euro, dar şefii s-au opus.
Ofertă de şase milioane de euro pentru transferul lui Alexandru Cicâldău! Mihai Rotaru a răspuns pe loc
În vara lui 2019, Alexandru Cicâldău a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti ai naţionalei României U21, care a ajuns până în semifinalele EURO 2019. Apoi, mijlocaşul Craiovei a făcut cel mai bun sezon al carierei în Bănie, iar oferta de transfer nu a întârizat. Invitat la Telekom Sport, Giovanni Becali a dezvăluit că un club a oferit şase milioane de euro pentru Alexadru Cicâldău, dar Mihai Rotaru şi şefii din Bănie s-au opus.
"Eu am avut echipă pentru Cicâldău, pentru şase milioane, şi n-au vrut. Anul trecut", a spus Giovanni Becali, în direct la emisiunea Sport Report, joi seară. Despre Alexandru Cicâldău s-a scris, în vară, că a fost monitorizat de Sassuolo sau Everton, însă, până acum, acesta a rămas pe loc.
Cel care a plecat până la urmă de la U Craiova, în această vară, a fost Valentin Mihăilă (20 de ani) la Parma, în schimbul a opt milioane de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ofertă de şase milioane de euro pentru transferul lui Alexandru Cicâldău! Cel mai bun sezon al carierei pentru mijlocaşul Craiovei
Pe lângă performanţa de vis cu naţionala de tineret, când a ajuns până în semifinalele Euro 2019 U21, Alexandru Cicâldău a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti cu care U Craiova s-a luptat la titlu cu CFR Cluj până în utlima etapă, cu trofeul pe masă. În sezonul trecut, Alexandru Cicâldău a marcat 14 goluri şi a livrat şase pase de gol în 40 de meciuri.
Presa din străinătate a scris, în vară, că Sassuolo şi Everton l-au monitorizat pe Alxandru Cicâldău, dar mijlocaşul nu a plecat în cele din urmă. În acest sezon, decarul de pe "Ion Oblemenco" a marcat de patru ori şi a livrat o pasă de gol, în zece meciuri din toate competiţiile.
- 5 - cinci milioane de euro este cota de piaţă a lui Alexandru Cicâldău în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
- 2022 este anul în care expiră contractul dintre Cicâldău şi U Craiova
- 1 - un trofeu are mijlocaşul în CV, titlul de campion cu Viitorul, în 2017
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alexandru cicaldau oferta transfer u craiova, u craiova oferta transfer alexandru cicaldau, alexandru cicaldau transfer oferta