You are here:

EXCLUSIV | Ofertă-şoc primită de Victor Piţurcă pentru a reveni în Liga 1! Clubul încearcă să dea o adevărată lovitură de imagine şi să-l convingă să semneze

EXCLUSIV | Ofertă-şoc primită de Victor Piţurcă pentru a reveni în Liga 1! Clubul încearcă să dea o adevărată lovitură de imagine şi să-l convingă să semneze

Superliga

Comentarii

Victor Piţurcă (64 de ani) a fost ofertat să revină în antrenorat, în Liga 1, la un an de când s-a despărţit de Universitatea Craiova, ultima echipă pe care a pregătit-o. Telekom Sport a aflat că Victor Piţurcă a primit o ofertă surprinzătoare din partea celor de la FC Hermannstadt, care l-au dat afară pe spaniolul Ruben Albes, după ce spaniolul a avut o prima parte de sezon foarte bună alături de jucătorii formaţiei din Sibiu.

Victor Piţurcă, ofertat să revină în antrenorat, în Liga 1! Hermannstadt încearcă să-l convingă să semneze

Antrenor cu nume în fotbalul românesc şi fost selecţioner al naţionalei României, Victor Piţurcă a ieşit din lumina reflectoarelor după plecarea de la U Craiova, ultima echipă pe care a antrenat-o în carieră, în urmă cu peste un an. Sursele Telekom Sport de la Sibiu au aflat că echipa lui Claudiu Rotaru şi a Anamariei Prodan încearcă să-l convingă pe Victor Piţurcă să vină să antreneze la Sibiu şi i-au făcut o ofertă.

Pe locul 14 în Liga 1, de baraj, după trei înfrângeri la rând, Hermannstadt a renunţat la serviciile spaniolului Ruben Albes, după cum a aflat Telekom Sport, şi încearcă să dea o lovitură de imagine prin aducerea lui Victor Piţurcă, unul dintre cei mai experimentaţi antrenori din fotbalul românesc. Totuşi, e greu de crezut că fostul selecţioner va accepta să semneze cu trupa din Sibiu, având în vedere anvergura şi lotul de jucători care va trebui remanierat din temelii pentru a putea face performanţă.

Victor Piţurcă a antrenat ultima dată în Liga 1, la U Craiova, între septembrie 2019 şi ianuarie 2020, timp în care a stat pe banca oltenilor la 16 meciuri, cu o medie de 1,69 puncte obţinute pe meci. Cel poreclit "Satana" a renunţat la jobul pe care-l avea la Craiova tocmai din cauza lotului, pe care-l considera insuficient de bun pentru a se lupta la titlu cu CFR Cluj, campioana ultimelor trei sezoane din Liga 1, şi FCSB.

Piţurcă ar fi tentat mai degrabă de o nouă experienţă în străinătate

Liber de contract puţin peste un an după ce şi-a încheiat socotelile cu U Craiova, Victor Piţurcă ar fi tentat mai degrabă să încerce o nouă experienţă peste graniţă, în străinătate, cel mai probabil în Golf. Până să accepte oferta Craiovei, în 2019, Victor Piţurca antrenase ultima dată în Arabia Saudită, pe Al Ittihad, în două rânduri. Prima dată, Victor Piţurcă a semnat cu Al Ittihad în 2014 şi a rezistat doar 19 meciuri pe banca echipei din Golf, apoi a revenit în 2015 la Ittihad, unde a mai antrenat alte 25 de partidei şi a plecat, în iulie 2016.

3 - trei trofee a câştigat Victor Piţurcă în cariera de antrenor la echipe de club, un titlu, o Cupă şi o Supercupă a României
3 - trei mandate a avut Victor Piţurcă pe banca naţionalei României, ca selecţioner. 1998-1999, 2004-2009 şi 2011-2014 au fost perioadele

Afla mai multe despre: victor piturca oferta hermannstadtvictor piturca oferta liga 1hermannstadt oferta victor piturcavictor piturca oferta antrenorat 

viewscnt
Articole similare