În direct la Telekom Sport, Basarab Panduru l-a ironizat pe Anghel Iordănescu, fostul mare selecţioner al României, după ce acesta a spus că naţionala României de astăzi este mai bună decât şase sau şapte echipe care sunt prezente la EURO 2020, deşi noi nu am obţinut biletele de participare.
Panduru nu e de acord şi a adus aminte de faptul că, la EURO 2016, România a fost învinsă de Albania într-un meci decisiv pentru calificarea în fazele finale.
"Mai buni decât 6-7, emulaţie... Egale sau mai bune decât Austria, din păcate mai slabi decât Albania. Albania, data trecută. Ştii ce emulaţie era dacă băteam Albania atunci? Era o emulaţie mai mare ca acum, aia era cea mai mare. Văd pe Ucraina putem să o batem, dar pe noi ne-a bătut Albania. Dar era o emulaţie atunci, ce n-ai văzut niciodată! Păcat că ne-a bătut cea mai slabă echipă de la EURO ăla.
Mai buni decât Finlanda, mai buni decât Scoţia, Ţara Galilor, Slovacia, Turcia, Danemarca, Elveţia, mai buni puţin decât Belgia din prima repriză. Până la urmă cred că-i nenoroceam pe toţi. Puţin mai slabi decât Albania, dar în rest eram mai buni decât toţi!", a spus Basarab Panduru, la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Anghel Iordănescu: "Echipa naţională este peste 6-7 echipe de la EURO 2020!"
România nu s-a calificat al turneul final la care găzduieşte patru meciuri, trei din grupe şi unul din optimi, dar Anghel Iordănescu a spus că elevii lui Mirel Rădoi, ca şi calitate, sunt peste şase sau şapte naţionale care au obţinut biletele pentru Campionatul European.
Iordănescu a spus că s-ar fi creat o emulaţie foarte bună pentru fotbalul românesc în jurul prezenţei României la EURO 2020. "A fost un meci agreabil, plăcut, s-a văzut clar că Ucraina e superioară şi din punct de vedere tactic şi fizic, a fost un meci agreabil, 3 goluri frumoase, alte faze superbe de poartă. Din păcate rămânem cu regretul că se putea şi se putea ca echipa naţională să fie la acest turneu final. Era o emulaţie pentru tot fotbalul nostru, pentru jucătorii noştri, pentru suporteri, şi sunt convins că echipa naţională avea şi o prestaţie bună, că nu ne făceam de râs", a spus Iordănescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Generalul" a mai declarat faptul că, în opinia sa, România are o echipă naţională care este mai bună decât 6-7 echipe de la turneul final: "Tinand cont de calitatile jucatorilor nostri, de valoarea jucatorilor nostri, de talentul lor, cred că echipa noastră naţională e peste 6-7 echipe care au fost prezente la acest CE şi mai cred că echipa nationala putea să joace de la egal la egal cu Ucraina si cu Austria", a conchis "Tata Puiu".
Afla mai multe despre: basarab panduru, anghel iordanescu, romania, nationala, ironii, euro 2020