Managerul general al lui FC Voluntari consideră că naţionala lui Rădoi poate readuce fotbalul nostru din nou în top după o perioadă fără rezultate remarcabile.
Ioan Andone a participat la CM U20 din 1981 din Australia când România a obţinut bronzul. Acum o altă generaţie e pe cale să scrie istorie. Selecţionala lui Rădoi a surprins plăcut în Italia.
"Un parcurs de excepţie, ceea ce aşteptam în fotbalul românesc, din fericire pentru noi dintr-o grupă extrem de dificilă au reuşit, mă bucur pentru Mirel Rădoi că a reuşit performanţa asta şi sunt convins că din jucătorii ăştia mulţi vor debuta la echipa naţională mare. Nu am avut performanţe la echipa naţională de mult timp şi de mult timp aşteptam aşa o generaţie bună, pentru că e o generaţie de jucători excepţională, cum nu am avut în ultimii 20 de ani în opinia mea" a declarat fostul fundaş al echipei naţionale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Unii dintre fotbaliştii naţionalei de tineret îşi pot schimba destinul în această vară.
"Vor pleca mai mulţi, eu sunt convins că o să aibă oferte şi se vor duce la echipe puternice din Europa şi se vor întoarce la echipa naţională cu o calitate mult mai mare, cu şanse de a crea o naţională puternică. Le doresc succes şi să dea Domnul să ţină tot aşa cum au ţinut-o la Campionatul European pentru că România are nevoie de aceşti jucători. I-aş dori foarte mult lui Paşcanu să ajungă la prima echipă, pentru că merită, a dovedit aici că are calităţi foarte bune, a câştigat contra Angliei, cu mulţi titulari în Premier League şi îi doresc şi lui să debuteze în Premier League şi să aibă un parcurs bun. Iar Puşcaş dacă ar avea şansă să ajungă la o echipă mare va fi unul dintre jucătorii exponenţiali ai acestei generaţii" a încheiat Andone.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ioan andone, rădoi, generaţie, tineret, românia