Fotbalul românesc plânge după ce şi-a pierdut "Minunea Blondă”. Preşedintele Clubului Sportiv Universitatea Craiova, Pavel Badea era extrem de afectat de trecerea în nefiinţă a legendei oltenilor, atunci când a fost contactat de site-ul nostru.
Contactat de telekomsport.ro fostul mare fotbalist al Craiovei şi actual lider al Clubului Sportiv Universitatea Craiova, Pavel Badea a declarat: ”Domnul Ilie Balaci a fost idolul a milioane de copii. Eu mă număr printre acele milioane de copii care s-au bucurat de fotbalul său. Şi printre norocoşii care au avut onoarea să-l cunoască, inclusiv ca jucător activ, el fiind atunci pe final de carieră. Este sfâşietor că l-am pierdut. Un om bun, un fotbalist planetar. Este din păcate o tragedie pentru fotbalul nostru şi o mare tragedie pentru Oltenia. Fără îndoială, domnul Balaci este unul dintre cei mai reprezentativi oameni pe care i-a dat vreodată această zonă. Durerea este fără margini. Avem obligaţia de a ne aminti pentru totdeauna, că prin fotbalul românesc a trecut un zeu. Sincere condoleanţe!” a spus Pavel Badea în exclusivitate pentru telekomsport.ro
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ilie balaci, pavel badea