You are here:

EXCLUSIV | Pleacă de la echipa naţională? Cosmin Contra şi-a ales deja înlocuitorul şi recunoaşte: "Aştept să fiu sunat"

EXCLUSIV | Pleacă de la echipa naţională? Cosmin Contra şi-a ales deja înlocuitorul şi recunoaşte: "Aştept să fiu sunat"

Fotbal intern

Comentarii

Selecţionerul echipei naţionale, Cosmin Contra, a vorbit deschis despre planurile sale, recunoscând că îşi doreşte ca pe viitor să antreneze AC Milan şi Atletico Madrid, echipe la care a jucat între 2001 şi 2002, respectiv 2002-2006.

Tehnicianul în vârstă de 43 de ani, care este de mai bine de un an selecţioner al României, a recunoscut, pe de altă parte, că nu se aştepta să ajungă atât de repede în această funcţie. Contra a vorbit şi despre posibilitatea ca Mirel Rădoi, acum la tineret, să îi ia locul atunci când el va face pasul la o mare echipă a Europei.

"Cred că un antrenor depinde de rezultate. Vedem la momentul respectiv, e clar că fiind tânăr în multe momente îmi lipsesc antrenamentele alea de zi cu zi, de a merge la antrenament de a fi implicat zi de zi. A fi selecţioner este cu totul şi cu totul altă meserie. Ai mult de lucru, mult mai mult de lucru, sau mai bine zis ai mai multe informaţii de a asimila şi de a urmări dar nu e meseria aia de antrenor de zi cu zi ca să poţi corecta anumite lucruri, de a vedea un progres zi de zi al anumitor jucători.

Depinde şi de ce îşi doreşte el (n.r. - Mirel Rădoi). E clar că ne dorim anumite lucruri în viaţă. Eu am zis când am început această carieră de antrenor. Mi-am dorit să fiu antrenorul echipei naţionale, nu mă gândeam că va veni această şansă aşa repede.

Sper ca pe viitor să am această şansă să fiu sunat de Milan sau Atletico şi să pot să antrenez", a declarat Cosmin Contra, pentru Telekom Sport.

14 meciuri a jucat echipa naţională în mandatul lui Cosmin Contra: 9 victorii, 4 remize şi o singură înfrângere. 0-3 în faţa Olandei, într-un meci amical.

Afla mai multe despre: contranationalaradoi 

viewscnt
Articole similare