Gică Popescu a vorbit pentru Telekom Sport şi le-a reproşat reprezentanţilor FRF modul în care gândite şi pregătite meciurile echipelor naţionale de juniori.
"Văd activitatea de la loturile de juniori într-un mod, iar cei care răspund de loturile de juniori văd diferit. Nu văd că ar avea o gândire unitară, un model, un sistem de joc unitar, nu văd nimic. În momentul în care există o viziune, o observi. Nu astăzi, poate nu mâine, dar o vezi şi vezi că încearcă să-ţi pună în valoare filosofia respectivă. Dar nu văd.
Păi, când joc cu Haiti, să nu încerc să ies cu mingea din apărare? Ok, greşesc de câteva ori, se întâmplă. Dar sunt copii şi dacă nu învaţă acum, la juniori, când vor învăţa? Trebuie să încerci, trebuie să le dai încredere. Încrederea trebuie să vină de la cei care conduc. <<Măi băieţi, nu se întâmplă nimic. Voi învăţaţi acum. Ne pregătim pentru a face performanţă la juniori>>.
Este greu să te baţi la U17 cu Elveţia, să te bată acum cu 7-0 şi peste 5 ani de zile să îi întâlneşti la U21 şi să îi baţi. Nu se poate, pentru că sunt aceeaşi jucători. Eu m-am întâlnit la juniori cu Sommer, cu fraţii Laudrup, pe care i-am regăsit apoi la loturile naţionale. Sunt aceeaşi, pentru că cei mai buni jucători duintr-o echipă naţională, sunt cei mai buni jucători din ţară din generaţia respectivă. E greu să apară 20 de noi jucători. Pot apărea unul, doi, trei, cinci. Dar nucleul este acelaşi. Dacă Elveţia sau Spania ne bat la juniori cu 5-0, ne vor bate sigur cu 3-0 la U21 sau la naţionala mare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu ştiu care e viziunea lor, dar îi auzim vorbind de marketing, de orice, dar nu tehnic. Oamenii nu sunt de specialitate şi e de înţeles. Dar dacă nu sunt de specialitate, ar trebui să fie suficient de inteligenţi şi de pricepuţi încât să ia unul priceput şi să spună. <<Băi nene, nu ne pricepem, pentru că venim din altă zonă, noi suntem manageri. Tu, Vasilescu, Ionescu, Popescu, Hagi...te pun pe tine şi tu răspunzi. Şi uite ce vreau eu>>.
Trebuie să ştii ce să le ceri. Că nu te pun acolo şi nu îţi cer nimic, să faci de capul tău. Dar dacă vin şi spun: <<Băi, uite ce vreau eu. Eu am o viziune despre ce trebuie să se întâmple în următorii 4 ani: asta, asta, asta şi asta>>. Stau de vorbă cu unul şi cu altul şi îl aleg pe cel care se potriveşte cu viziunea mea despre fotbal în următorii 4 ani. Pentru că de asta am câştigat alegerile, ca să fac ceva. Şi dacă nu fac la loturile naţionale, unde să fac? Federaţia se ocupă de echipele naţionale" , a declarat Gică Popescu la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.