Florin Iacon, impresarul lui Andrei Sântean, a dezvăluit câteva detalii incredibile din cariera tânărului jucător. Sântean, 18 ani, este legitimat la Slavia Praga.
Andrei Sântean este unul dintre cei mai promiţători tineri români. Are 18 ani, este atacant, este legitimat la Slavia Praga şi a marcat golul victoriei în România U19 - Grecia U19 2-1, în turneul de calificare pentru Campionatul European. Florin Iacob, impresarul lui Sântean, a dezvăluit cum a ajuns tânărul atacant la Slavia Praga - un club despre care nu se poate spune că este foarte puterni.
Iacob spune însă că Andrei Sântean şi-a dorit să joace pentru ACS Poli Timişoara, dar conducătorii de acolo n-au ştiut să-i gestioneze situaţia. Sântean a vrut să semneze un contract profesionist pe un an şi jumătate, cu opţiune de prelungire. Pe de altă parte, oficialii lui ACS Poli voiau contract pe patru ani. Tânărul jucător nu a fost de acord, deoarece situaţia financiară a clubului nu i-a prezentat încredere.
Drept urmare, şefii lui ACS Poli au decis să-l trimită pe Andrei Sântean la echipele de juniori, însă şi aici era ţinut pe bancă. După ce şi-a terminat contractul, a primit oferte de la Slavia şi CFR Cluj:
”Slavia Praga este un club serios, are şi infrastructură, are tot. Dorinaţ lui cea mai mare era să joace la Poli, unde şi-a început junioratul, dar n-a reuşit. A dat de o persoană ”bine inteţionată”, vicepreşedintele clubului, care n-a vrut să semneze pe o anumită perioadă. Nu era vorba despre bani. Copilul voia pe un an şi jumătate, ei voiau contract pe 4 ani, în condiţiile în care situaţia la acest club nu este stabilă.
După ce a refuza să semneze contractul, a fost trimis la juniori, dar nici acolo n-a fost lăsat să joace. Era selecţionat la naţionalele de juniori, dar el nu juca la echipa de club. Nu banii au fost problema, ci durata contractului. Concluzia e că s-au purtat neprofesionist cu el, pentru că negocierile puteau continua.
Au fost discuţii cu Slavia Praga şi CFR Cluj. Şi el a ales Slavia Praga. Nu era diferenţă mare între oferte, dar el a vrut să meargă să joace în afară. A semnat pe trei ani acolo”, a declarat Florin Iacob pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: andrei santean, acs poli, slavia praga