Justin Ştefan, secretarul general al LPF, a reacţionat în direct la Telekom Sport după ce meciul CFR Cluj - FC Botoşani a fost amânat. Tot lotul CFR-ului va trebui să stea în izolare, după ce la trupa din Ardeal a izbucnit un adevărat focar de COVID-19, iar Ştefan a vorbit despre când s-ar putea juca partida cu FC Botoşani.
Partida dintre CFR Cluj şi FC Botoşani s-a amânat, iar Justin Ştefan, contactat, a confirmat informaţiile pe care Telekom Sport le-a obţinut, şi anume că meciul s-ar putea juca marţi, pe 28 iulie, dacă CFR-iştii vor avea testele negative la retestarea de luni.
"În această seară am primit o adresă de la DSP Cluj Napoca, prin care am fost informaţi că toţi cei implicaţi în activitatea celor de la CFR să fie izolaţi în perioada următoare, să se efectueze o retestare peste cinci zile de la ultimele cazuri depistate pozitiv. În măsura în care toate lucrurile vor fi bine la acea retestare, urmează să fie autorizată reluarea competiţiei şi a antrenamentelor sportive.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Există un scenariu care implică reprogramarea acestei partide pe data de 28 iulie. Asta înseamnă că pe data de 28 iulie trebuie făcută retestarea, trebuie avute rezultatele, trebuie obţinut avizul pentru închiderea anchetei epidemiologice de la DSP-ul competent şi, de asemenea, pentru că e necesar să se facă deplasarea celor de la Botoşani, am nevoie de un acord clar din partea celor de la CFR că, în măsura în care acel meci nu se va disputa, vor suporta toate cheltuielile de deplasare ale celor de la Botoşani.
Revin la scenariu: 28 iulie meciul cu Botoşani, 31 iulie meciul cu FCSB şi 3 august ultimul meci, dintre U Craiova şi CFR", a spus Justin Ştefan, la Telekom Sport.
NEWS ALERT | Meciul CFR Cluj - FC Botoşani a fost amânat. Când se poate juca partida din etapa a 9-a a play-off-ului
În această săptămână, focarul de Coronavirus de la CFR Cluj a crescut în mod alarmant, iar printre cei infectaţi cu COVID-19 s-a regăsit şi antrenorul Dan Petrescu. 26 de cazuri au fost confirmate în cadrul clubului ardelean, astfel că meciul cu FC Botoşani, care ar fi trebuit să se joace duminică, a fost amânat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: justin stefan, cfr cluj, reactie, lpf