You are here:

EXCLUSIV | Prima reacţie a lui Florin Prunea după vânzarea lui Dinamo: "Cred că asta s-a aşteptat! Dacă nu se făcea acum, nu se mai făcea niciodată!"

EXCLUSIV | Prima reacţie a lui Florin Prunea după vânzarea lui Dinamo: "Cred că asta s-a aşteptat! Dacă nu se făcea acum, nu se mai făcea niciodată!"

Dinamo București

Comentarii

Florin Prunea (52 de ani) a comentat, într-un interviu exclusiv acordat Telekom Sport, vânzarea lui Dinamo. Ionuţ Negoiţă a cedat clubul din Ştefan cel Mare spaniolilor conduşi de Pablo Cortacero, iar Prunea, care a fost preşedinte al "câinilor" în trecutul apropiat, a spus că Negoiţă nu a vrut să vândă până când nu a găsit nişte oameni seriosi.

Joi, 13 august, s-a oficializat vânzarea lui Dinamo către un grup condus de Pablo Cortacero, iar dinamoviştii au intrat într-o nouă eră. Florin Prunea e convins că vor fi schimbări în bine şi că nu se va mai întâmpla ce s-a întâmplat până acum.

"Nu m-a surprins. Eu am ştiut de la început că Negoiţă va vinde, dar nu oricum şi nu în orice condiţii. A fost sigur a găsit nişte oameni serioşi care au prezentat şi prezintă nişte garanţii din toate punctele de vedere şi atunci tranzacţia s-a făcut. Cred că s-a aştepat ca Dinamo să rămână în Liga 1 şi eu cred că dacă nu se făcea acum, nu se mai făcea niciodată.

Cu siguranţă că trebuie să facă schimbări. Este alt acţionariat, alt profesionişti. Cu siguranţă că ei ştiu mai bine ce au de făcut, dar trebuie să îşi pună oamenii acolo, să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat. Pentru că la Dinamo nu a condus Negoiţă, vă spun eu, au condus alţii"
, a  spus Florin Prunea, într-un interviu acordat Telekom Sport.

"Săgeţi" către fosta conducere!

Florin Prunea n-a uitat prin ce a trecut la Dinamo şi a "dat din casă", susţinând că "alţii" au condus clubul cu adevărat, nu Ionuţ Negoiţă. "Alţii, nu vreau să dau nume, dar se ştie cine. Negoiţă plătea şi cei apropiaţi lui îl minţeau şi conduceau alţii. Alţii puneau antrenor, alţii puneau la copii şi juniori, alţii puneau în niciun caz Negoiţă. S-a complăcut, i-a plăcut şi cred că a plătit destul de mult aceste greşeli", a mai spus Florin Prunea.

Afla mai multe despre: florin pruneadinamovanzare 

viewscnt
Articole similare