Răzvan Raţ a rămas liber de contract după ce s-a despărţit de Rayo Vallecano şi se antrenează cu Dinamo. Fundaşul de 36 de ani are mai multe oferte şi n-a luat încă o hotărâre în privinţa viitorului său.
UPDATE 14:52 Contactat de Telekom Sport, Răzvan Raţ a confirmat că se antrenează alături de jucătorii lui Dinamo. Fostul internaţional român a ţinut să sublinieze că asta nu echivalează cu un transfer şi spune că n-a purtat nicio discuţie cu Dinamo despre vreun eventual contract:
”Mă antrenez cu Dinamo şi le mulţumesc pentru asta, fiindcă vreau să-mi păstrez forma fizică de competiţie. Nu e cazul să se facă speculaţii, nu s-a vorbit despre vreun contract. Mă antrenez la nivel de performanţă, fiindcă vreau să mai joc, dar nu am luat încă o decizie în privinţa viitorului meu. Când voi şti ceva sigur, vă anunţ”, a declarat Răzvan Raţ pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fostul internaţional român este fără angajament în acest moment, dar are mai multe propuneri. Într-un interviu acordat săptămâna trecută pentru Telekom Sport, fundaşul stânga a declarat că are oferte inclusiv din Spania, dar n-a luat însă o decizie. Până atunci, încearcă să se menţină în formă alături de jucătorii lui Dinamo.
Potrivit Gazetei Sporturilor, Răzvan Raţ se pregăteşte sub comanda lui Florin Bratu, alături de care a fost la Rapid şi au luat titlul în 2003. Noul antrenor al lui Dinamo şi-ar dori să-l poată convinge să rămână, mai ales că are o problemă pe postul de fundaş stânga, acolo joacă acum Vlad Olteanu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: razvan rat, dinamo, rayo vallecano