Mirel Rădoi a vorbit deschis la Telekom Sport despre relaţia pe care o are cu Ionuţ Lupescu, cel despre care s-a spus că ar fi vorbit la UEFA pentru a-i interzice lui Rădoi să stea pe bancă în cupele europene pe vremea când acesta era director al clubului FCSB.
"Nu este adevărat că am acceptat oferta pentru a mă răzbuna pe Lupescu. Nu mă gândesc nici că el o să vină să mă dea afară dacă va câştiga alegerile. Noi am avut la momentul respectiv o ceartă, e mult spus, care a degenerat puţin. Noi ne-am întâlnit în avion şi în aeroport la meciul demonstrativ pe care l-am avut. Nu cred în aşa ceva.
Nu am fost la lansarea candidaturii lui Lupescu, dar asta nu înseamnă că toţi cei care au fost prezenţi acolo îl vor susţine în mod direct. Dacă m-ar fi invitat, probabil că mă duceam.
Eu nu am spus niciodată că el nu m-a lăsat să stau pe bancă atunci când eram antrenor la FCSB. Astea au fost speculaţiile presei. El nu cred că putea să spună X nu mai stă pe bancă. La meciul cu Trencin, nici eu, nici antrenorul lui Trencin nu aveam licenţă, dar Federaţia slovacă i-a dat o derogare lui. Nu am nicio problemă să rămân la Federaţie dacă Lupescu va câştiga alegerile. Eu am venit să-mi fac treaba" - a spus Mirel Rădoi la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel radoi, ionut lupescu, fcsb, frf