Gheorghe Popescu a vorbit, în cadrul emisiunii Sport Report, despre atacul lansat de Ionel Ganea, care l-a acuzat pe el şi pe Gică Hagi că i-au blocat copilul la Constanţa şi nu l-au lăsat să vină acasă.
Gică Popescu, preşedintele de la Viitorul, a declarat că tânărul atacant a avut posibilitatea de a pleca din Constanţa, însă a fost decizia lui de a rămâne: "Singura obligaţie pe care o avea era de a anunţa un reprezentant al clubului. Cum au fost şi alţi jucători care au anunţat la club, putea să plece şi el cu obligativitatea de a anunţa un reprezentant al clubului. O responsabilitate care mi se pare de bun simţ".
Între timp, întreaga situaţie s-a calmat, după ce Ionel Ganea şi-a dat seama de greşeala făcută şi a vorbit atât cu Popescu, cât şi cu Hagi: "Eu am vorbit după aceea cu "Ganezu" la telefon şi a zis ”Da, ai dreptate”. A vorbit şi cu Hagi prin mesaje şi cred că s-a pripit pentru că aţi văzit şi dumneavoastră mesajul dat de George, băiatul lui "Ganezu" spunând că a greşit tatăl lui, că el putea să se deplaseze oricând din Constanţa, dar a decis el să rămână pe această perioadă la Constanţa. Nu a vrut să plece din Constanţa, a fost o decizie personală a lui", a mai spus Popescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
George Ganea, 20 de ani, a jucat 23 de meciuri în acest sezon pentru Viitorul Constanţa. Tânărul atacant a marcat trei goluri şi a oferit patru pase decisive.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gica popescu, ionel ganea, george ganea