Cornel Dinu a comentat în cadrul emisiunii Minutul 91 înfrângerea echipei Dinamo în faţa celor de la UTA.
Dinamo a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa UTA Arad, în ultimul meci al etapei a cincea din Liga I.
Arădenii au obţinut prima victoria în actualul sezon al Ligii I. Ioan Hora a marcat din penalti, în minutul 42, acordat după un fault al lui Puljic asupra lui Ursu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Imediat după meci, în cadrul emisiunii Minutul 91, Cornel Dinu, unul dintre experţii postului nostru de televiziune şi fost uriaş jucător în istoria lui Dinamo a explicat:
"Cert este că se dovedeşte că drumul este lung de la Dinamoul lui Negoiţă, Bălănescu, Iorga şi tot felul de dezastre cu impresari greci, până la Dinamo cu aceşti urmaşi ai lui Franco şi Santiago Bernabeu. E greu, pentru ca mixtura aceasta are nevoie de timp" a mărturisit Dinu.
El considera că există diferenţe între fotbaliştii spanioli aduşi de Dinamo şi cei români. Mai mult, Cornel Dinu consideră că aceste diferenţe nu sunt doar de valoare ci şi de profesionalism: "Din punct de vedere valoric, spaniolii sunt incontestabil, ca educaţie a mijloacelor fotbalistice pe care le folosesc, net superior, jucătorilor noştri. Din informaţiile pe care le am, sigur că poate deranjez că am jucat şi eu pe acolo, am fost şi preşedinte, antrenor, conducător...se pare că si comportamental, băieţii ăştia sunt nişte veritabili profesionişti faţă de jucătorii români. Să ne imaginăm că vin de la Mediaş, cu Tyson cu autocarul, iar spaniolii se duc frumos la benzinărie îşi cumpără apă minerală, in timp ce românii vin cu punga cu sandwich-uri şi dulciuri. Iar ăia, normal, se miră puţin...domne ăştia sunt profesionişti sau ce sunt? Până faci o echipă competitivă, îţi trebuie ceva timp. Şi o claritate a jocului, care a lipsit astăzi" a mai declarat Cornel Dinu, la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
UTA, victorie în Ştefan cel Mare după 53 de ani!
UTA a învins-o pe Dinamo în Ştefan cel Mare, pentru prima dată după 53 de ani. Portarul Iacob a fost eroul arădenilor. Camara a fost cel mai periculos om al dinamoviştilor în prima repriză. Mijlocaşul spaniol putea deschide scorul încă din minutul 2, dar portarul Iacob a fost atent. Camara i-a testat din nou reflexele goalkeperului de la UTA şi în final de repriză.
Contrar cursului jocului, golul a venit la poarta cealaltă. Arădenii au primit penalty, iar Hora a deschis scorul. Defensiva lui Dinamo a fost prinsă pe picior greşit şi în debutul părţii secunde, când Rusu a ratat incredibil. Cea mai mare ocazie a reprizei a avut-o însă Fabbrini. Iacob s-a remarcat din nou. Arădenii s-au impus până la urmă cu 1-0 şi au obţinut prima victorie în actualul sezon. Dinamo nu a mai câştigat pe teren propriu din luna februarie, chiar din derby-ul cu FCSB.
Afla mai multe despre: cornel dinu