You are here:

EXCLUSIV | Reacţia lui Ioan Andone când a aflat că Răzvan Lucescu a plecat de la PAOK: "A intervenit acest conflict!" Ce sfat îi dă

EXCLUSIV | Reacţia lui Ioan Andone când a aflat că Răzvan Lucescu a plecat de la PAOK: "A intervenit acest conflict!" Ce sfat îi dă

Stranieri

Comentarii

Fotbalul românesc a fost luat prin surprindere de decizia-şoc a lui Răzvan Lucescu de a pleca de la PAOK. Conform înformaţiilor Telekom Sport, tehnicianul de 50 de ani urmează să o preia pe Al Hilal, o grupare unde va avea sub comandă vedete precum Sebastian Giovinco, Bafetimbi Gomis sau Jonathan Soriano.

Ioan Andone a vorbit pentru Telekom Sport despre decizia luată de Răzvan Lucescu, precizând că şi-ar fi dorit ca acesta să aibă susţinere pentru a mai continua un sezon. Totuşi, Andone consideră că decizia lui Lucescu nu e greşită, în condiţiile în care aşteptările erau şi mai mari în acest an la PAOK şi era greu ca el să reuşească să ţină echipa la acelaşi nivel.



"Nu mă aşteptam, mă aşteptam să continue, mă aşteptam ca şi clubul să facă eforturi să îi întărească echipa, pentru că sunt alte pretenţii. Au făcut eventul şi normal îşi doreau o performanţă în Champions League. Din păcate, intervenind acest conflict între conducere şi el, că sunt convins că nu au vrut să îl ajute, a ales altă situaţie, el cunoaşte fotbalul arab, a fost doi ani de zile în Qatar, unde a avut rezultate bune şi la cea mai mare echipă din ţările arabe.

(Face bine că pleacă după ce a câştigat eventul cu PAOK?) Bineînţeles, dacă nu avea rezultate bune în această toamnă în cupele europene, sunt convins că în decembrie intervenea o ruptură. Şi până la urmă mai bine că a plecat de pe o poziţie extraordinară, câştigând campionatul şi Cupa şi se duce la o altă provocare.

Merita Răzvan pentru că merita să fie ajutat şi să rămână în continuare pentru că avea 3 ani de Xanthi, 2 ani de PAOK, merita să continue cu această echipă, dar dacă nu eşti ajutat ca antrenor şi nu eşti înţeles în ceea ce vrei, că tu vrei binele clubului, vrei să ai performanţă, dacă clubul nu face eforturi să îţi aducă jucători, mai bine te desparţi.

Nu cred. Eu nu cred că la Răzvan, nu stătea el 3 ani la Xanthi pe un salariu care îl câştiga mult mai mult în România. El a stat pentru că îi place să aibă continuitate la cluburile la care a fost şi din păcate ruptura a venit aşa, pe neaşteptate
", a declarat Ioan Andone pentru Telekom Sport.

Ce va face Lucescu la Al Hilal: "Ăsta e obiectivul!"

Andone ştie exact ce-l va aştepta pe Răzvan Lucescu la Al Hilal şi spune că e dispus să-l ajute cu sfaturi, după ce a antrenat în două rânduri în Arabia Saudită, la Al-Ettifaq. "Fălcosul" crede că obiectivul lui Lucescu jr va fi clar: câştigarea Ligii Campionilor Asiei şi a titlului pe plan intern.

"În general, când eşti la Hilal îţi doreşti câştigarea Cupei Campionilor Asiei, deci asta e una, plus campionatul, nici nu se discută, joacă pe un stadion cu 60.000 de spectatori, deci există presiune mare, dar Răzvan a dovedit în Grecia, unde e presiune mai mare, că ştie să se descurce, că are o echipă competentă cu el şi ştie să-şi impună filozofia lui şi tot ceea ce ţine de fotbal.

Dacă o să mă întrebe, îi dau sfaturi. În Arabia Saudită am fost, am avut două experienţe, dacă vrea un sfat o să i-l dau. Va rezista fără probleme, cred
", a mai spus Andone pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: ioan andonerazvan lucescu 

viewscnt
Articole similare