Poli Iaşi este într-o situaţie dificilă. Fără meci câştigat în 2020, jucătorii aduşi de Mircea Rednic par a nu fi cele mai bune soluţii pentru obiectevele grupării din Copou, iar acest lucru l-a sesizat şi Cornel Dinu, în cadrul emisiunii Minutul 91.
"E mai mult o echipă de Piraţii din Caraibe decât de fotbalişti. Să mai vedem acum când mai începe parte a 3-a sezonului cum se va descurca, pentru că aici, în astea patru etape, cu maximă indulgenţă, a adus foarte mulţi jucători. Seara când te uiţi la ei pe stradă te sperii puţin, sunt Piraţii din Caraibe. Nu a existat omogenitate până acum, dar să vedem, vom trage concluziile de rigoare", a declarat Cornel Dinu în emisiunea moderată de Dan Udrea.
Poli Iaşi va intra în play-out cu 11 puncte şi pe locul 12, cel de baraj, dar la egalitate cu nou-promovata Academica Clinceni. De altfel, o situaţie pe care Iaşi nu a trăit-o în ultimele sezoane, atunci când gruparea a fost antrenată de Flavius Stoican. În urmă cu două sezoane, Poli Iaşi chiar a jucat în play-off-ul Ligii 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lucas Chacana, Michael Omoh, Habib Habibou, Răzvan Grădinaru, Manuel De Iriondo, Aleksandru Longher şi Kevin Luckassen sunt jucători aduşi în iarnă de Poli Iaşi, toţi liberi de contract. De asemenea, "Puriul" a renunţat şi la un grup numeros de jucători: Florian Loshaj, Iuliu Haţiegan, Adrian Bălan, Alessio Carlone, Francis Cristea, Bradley Diallo, Alberto Cobrea, Kizito, Marius Chelaru, Cosmin Bîrnoi, Adria Gallego, Didac Deversa şi Jacob Samnik. Dintre ei, doar Loshaj a adus bani la Iaşi, fiind vândut pentru 300.000 de euro la Cracovia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea rednic, cornel dinu, poli iasi