Edi Iordănescu a dezvăluit că nu s-a pus de acord cu conducerea în privinţa rămânerii sale la CFR Cluj.
Antrenorul care a cucerit titlul a transmis un mesaj de adio pe Facebook. Acum, principalii favoriţi să preia banca tehnică a CFR-ului sunt Şumudică, Gâlcă şi Boloni. Presă din ţară a anunţat că mutarea lui Şumi este făcută 90 la sută, iar omul care l-a refuzat pe Gigi Becali ar urmă să fie antrenor în Gruia.
Fostul oficial de la CFR Cluj, Iuliu Mureşan a vorbit în exclusivitate pentru Telekomsport şi a declarat că Şumudică are şanse mari să o facă pe CRR din nou campioană.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Da, se potriveşte, pentru că acum e o cultură diferită, faţă de când eram eu. Îl respect pe Şumi, îl cunosc personal. Cred că va face treabă, va câştiga vestiarul de la primul antrenament, poate face un grup unit. Filosofia lor e bună, clubul e bine condus. Au câştigat patru campionate la rând, au continuat acelaşi drum. Cu Şumi, CFR are şanse mari să fie campioană din nou.
Antrenorul trebuie să ştie să fie respectat, să se impună, lucru care nu e uşor. Unii antrenori se impun prin munca dură, cu disciplină spartană. Şumi ştie să fie mai şmecher, să se apropie de jucători, să se apropie de ei. Cred că va face treabă bună, are calităţi. A dovedit că ştie să se comporte cu jucătorii şi că e performant.
Şumi e mai maleabil până la un punct. Se va plia bine pe club şi pe conducători, mai ales pe jucători. Vor coabita bine împreună şi vor face performanţă", a spus Iuliu Mureşan în exclusivitate pentru Telekomsport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: şumudică