Întors în ţară de câteva zile, Mircea Lucescu, care recent a împlinit 73 de ani, a vorbit despre echipa naţională, presiunea fanilor şi despre ce trebuie să facă Cosmin Contra.
"Il Luce" este încrezător că România poate câştiga grupa din Liga Naţiunilor, din care mai fac parte Serbia, Muntenegru şi Lituania şi i-a transmis selecţionerului Cosmin Contră să profite de aceste meciuri pentru a pregăti campania de calificare pentru Campionatul European din 2020. "Văd în această echipă un potenţial care le poate permite să joace pentru a câştiga grupa. Ei trebuie la maximum să folosească cele patru meciuri cu Serbia şi Munteengru, pentru a avea o echipă competitivă atunci când vor începe preliminariile Campionatului European. Suporterii nu le vor mai permite să nu se califice", a declarat Lucescu pentru Telekom Sport la plecarea spre Elveţia, unde va vedea meciul dintre FC Basel şi PAOK Salonic, echipa condusă de fiul său.
"ERAM CAMPIONI EUROPENI LA MECIURILE AMICALE"
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Seria recentă de victorii din meciurile amicale ale echipei naţionale îi aduc aminte lui "Il Luce" de perioada în care el era jucător şi îl laudă pe Contra pentru parcursul de până acum.
"A făcut o treabă foarte bună. Sigur, au fost doar meciuri amicale, iar eu ştiu, de când am jucat la echipa naţională, că eram campioni europeni la meciurile amicale. Când vin meciurile oficiale, lucrurile se schimbă".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
România debutează la Liga Naţiunilor pe 7 septembrie, acasă, într-un meci cu Muntenegru.
PROGRAMUL COMPLET AL GRUPEI ROMÂNIEI DE LA LIGA NAŢIUNILOR
7 septembrie: România - Muntenegru, Lituania - Serbia (ora 21:45)
10 septembrie: Serbia - România, Muntenegru - Lituania (ora 21:45)
11 octombrie: Lituania - România, Muntenegru - Serbia (ora 21:45)
14 octombrie: Lituania - Muntenegru (ora 21:45), România - Serbia (ora 16:00)
17 noiembrie: Serbia - Muntenegru (ora 16:00), România - Lituania (ora 21:45)
20 noiembrie: Serbia - Lituania, Muntenegru - România (ora 21:45)
Afla mai multe despre: mircea lucescu, cosmin contra, echipa nationala, romania, liga natiunilor, preliminarii, campionatul european